Ieri, la şedinţa Colegiului Prefectural, s-a făcut analiza infracţiunilor sesizate în semestrul I al anului 2015, comparativ cu semenstrul I 2014. Dr. Viorica MARINCAŞ, chestor de poliţie, şefa Inspectoratului judeţean de Poliţie, a subliniat că s-a înregistrat o scădere a infracţiunilor.
Astfel, în primul semestru al acestui an, s-au înregistrat 5.248 de infracţiuni, faţă de 5.757 în aceeaşi perioadă a anului trecut. La capitolul economico-financiar, s-a înregistrat o creştere a infracţiunilor cu 66 de fapte. 63,99% este procentul infracţionalităţii în mediul urban, iar 35,99% în mediul rural.
S-au înregistrat în această perioadă 3.668 de plângeri la Poliţie şi 223 de denunţuri. De asemenea, a scăzut infracţionalitatea pe subunităţi: municipiul Baia Mare are cea mai mare scădere a infracţionalităţii (mai puţin cu 377 de fapte infracţionale faţă de anul trecut), urmat de oraşul Dragomireşti, unde s-au înregistrat cu 74 de fapte infracţionale, Tăuţii Măgherăuş – mai puţin cu 22 de fapte infracţionale, Seini, Tg. Lăpuş.
Infracţionalitatea economico-financiară este în creştere cu 66 de fapte, spre deosebire de anul trecut. La capitolul infracţionalitate judiciară, s-au evidenţiat scăderi semnificative în Baia Mare, Baia Sprie, Dragomireşti, Seini, Sălişte, Sighet.
Furturile din autoturisme au înregistrat o creştere sensibilă în Maramureş
Ca gen, s-a constatat că a scăzut infracţionalitatea contra persoanei (capitolul omoruri) cu 5 fapte. La ucidere din culpă – s-a înregistrat o scădere cu 10 fapte. Furturile din locuinţe au scăzut cu 85 de fapte, iar la societăţi comerciale, cu 37 de fapte. În schimb, s-a înregistrat o creştere sensibilă la furturile din autoturisme (mai mult cu 360 de furturi, anul acesta). Hoţii mai fură poşete, lănţişoare şi telefoane mobile, femeile de obicei fiind cele păgubite.
26.752 de contravenţii la circulaţie, 436 de infracţiuni, 1.782 de permise reţinute
În ce priveşte regimul circulaţiei, s-au înregistrat 436 de infracţiuni, 26.752 de contravenţii, 1.782 de permise de conducere suspendate şi 762 de certificate de înmatriculare retrase. Cele mai frecvente cauze ale accidentelor rutiere sunt viteza, indisciplina pietonilor şi neacordarea de prioritate pentru pietoni.
Privitor la infracţiunile pe codul vamal, au fost confiscate 122.721 de pachete de ţigări, s-au întocmit 66 de dosare penale, în care au fost urmărite 80 de infracţiuni. A avut loc o arestare preventivă şi s-a recuperat un prejudiciu de 133.045 lei. În domeniul panificaţiei, au fost verificaţi 474 de agenţi economici, s-au înregistrat 17 infracţiuni, s-au confiscat trei autoturisme şi s-au aplicat 212 amenzi în valoare de 172.167 lei.
Subprefectul judeţului, Alexandru Bondre, a concluzionat că judeţul Maramureş este unul dintre cele mai sigure din ţară, rata infracţionalităţii scăzând considerabil în primul semestru al acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.