Continuăm serialul mărturisirilor unor evenimente şi momente trăite în vălmăşagul celui de al Doilea Război Mondial cu povestea nonagenarului Dumitru Dumuţa.
Fiu de ţăran plugar, născut în ianuarie 1941, într-o aşezare cu modeste resurse agricole, Dumitru a fost încorporat în armata statului maghiar, Regimentul I Infanterie Budapesta. Iată mărturisirile dumnealui: „Din anul 1941 şi până în 1942, am făcut un stagiu de instrucţie şi pregătire militară, după care am fost trimis cu unitatea militară pe frontul de est, în Rusia. După două săptămâni de călătorie cu trenul, în vagon pentru vite, am ajuns pe aliniamentul de front – Cotul Donului. Acolo am fost rănit la piciorul drept, iar în timpul iernii geroase am suferit degerături şi am ajuns să-mi fie amputată laba piciorului, precum se vede. Am fost dus pentru tratamente medicale în spatele frontului, la Spitalul militar din Debrecen, Ungaria. Urmează calvarul întoarcerii spre casă, cu tot ce înseamnă umilinţă, foame şi chinuri îndurate din cauza păduchilor. Am ajuns cu mare greu la Oradea şi de acolo, cât cu trenul, cât pe jos, acasă în Băiţa. Dar necazurile mele nu se încheiaseră. Mama murise de o lună, fără ca eu să ştiu, iar stâlpul casei, fratele Ioan, a fost luat şi el pe front şi nu s-a mai întors niciodată. Orfan şi împovărat de necazuri, mi-am căutat un rost în viaţă. Cu ajutorul Celui de Sus, mi-am aflat o soţie vrednică şi cu frică de Dumnezeu, pe Ana Nuţurelului, împreună cu care am întemeiat o familie trainică şi ne-am abătut la şase copii (cinci fete şi un fecior). Am învins toate greutăţile anilor de după război, pentru a le oferi un rost în viaţă. Au fost cu toţii silitori, ascultători, au absolvit şcoli superioare. Şi ce îmi umple mai mult sufletul de bucurie, acum, la bătrâneţe, este mulţimea nepoţilor şi strănepoţilor care îmi umplu casa şi ograda în zile de sărbătoare ori în vacanţe, cînd vin pe la mine”.
Pentru întreaga comunitate din Băiţa de sub Codru, Dumitru Dumuţa a fost şi rămâne un model de om vrednic şi curajos, care a ştiut întotdeauna să răzbată prin greutăţile vieţii.
Prof. Emil DOMUŢA
