De curând s-a lansat, acasă la ea, adică în comuna Copalnic Mănăştur, revista „Vatra Chioreană”, ajunsă la numărul 9. De zece ani încoace, începutul lui septembrie este echivalent cu lansarea unui nou număr al acestei reviste, care şi-a obişnuit colaboratorii şi cititorii cu materiale interesante, studii bine documentate, dar şi creaţii literare valoroase. În ultimii ani, evenimentul este înglobat în Serbările comunei, la care, astfel, participă şi scriitori băimăreni. Revista este susţinută financiar de Consiliul Judeţean Maramureş.
Revista este bine condusă de Vasile Dragomir (director fondator), Emanuel Luca (redactor şef) şi Mihaela Măndicescu (secretar de redacţie). Anul acesta, însă, din pricina proastei coordonări, s-au strecurat în paginile publicaţiei câteva greşeli destul de grave.
Editorialul lui Vasile Dragomir este o pledoarie pentru lectură, într-o vreme în care în şcoală nu se mai pune preţ pe vorbirea corectă şi chiar profesorii dau rateuri în acest sens. „Vin la rând maneliştii şi textierii de folclor nou. La ei, dezacordurile, forţările de rimă şi textele groteşti sunt la ordinea zilei. (…) Alţii cred că dacă ştiu să-şi scrie numele, ştiu să scrie şi poezii sau proză. Poeţii aceştia nu au auzit de meaforă, iar prozatorii nu ştiu ce-i acela stil. Necazul e că nu scriu doar pentru ei. Tipăresc cărţi, ba chiar îşi fac edituri”. Toate aceste anomalii au un singur antidot: lectura.
În continuare, Adrian Bota publică un studiu privitor la Chioarul din perioada de trecere a sa către Evul Mediu (secolele VII-X), cu o trecere în revistă a tuturor descoperirilor arheologice care au avut loc în zonă de-a lungul vremii. Prof. Carmen Andreea Gherghel ne ajută să descoperim satul Preluca Nouă, parte a comunei Copalnic Mănăştur, unde încă şi azi mai găsim căsuţe ca în poveşti, cu acoperiş de paie. Istoricul George Cadar demonstrează, în eseul său, faptul că, în străvechime, românii şi ungurii (înainte de a se numi români şi unguri) vorbeau aceeaşi limbă. Conf. univ. dr. Ioan Mircea Farcaş semnalează anumite aberaţii ale limbii vorbite şi scrise de azi, unele de-a dreptul amuzante, conţinând sensuri surprinzătoare. Andrei Bărbos semnează interesantul articol „Şatra lui Pintea în memoria colectivă”, din care aflăm legende şi adevăruri despre eroul maramureşean, dar şi despre acest „Kogaion al universului meu rural”. Cu filosofia ne întâlnim în două eseuri semnate de Ioan Ţiplea, respectiv de Mugur Voloş. În continuare, semnează poezie: Ioana Ileana Şteţco, Adela Naghiu, Ana Bisztricki Florian, Ioan Dragoş, Gelu Dragoş, Teodor Florean, Alexa Gavril Bâle şi Adrian Pop, iar proză, Victor Tecar, Ioan Meteş Morar (greşit trecut ca Valeriu Sabău), Ştefan Bisztricki Florian, Marinela Micle. Citim fragmente de monografii semnate de Ştefan Mihali (Dumbrăviţa) şi Ioan Burde, Ludovica Pîrvu, Gheorghe Zah (Fericea), precum şi un articol nesemnat şi, din păcate, parcă scris de un ne-român, despre „Prietenia româno-maghiară Copalnic Mănăştur – Deregyhaz” (comună din Ungaria înfrăţită cu localitatea din Chioar). Revista se încheie cu câteva pagini care îţi iau ochii, dedicate proiectului „Fotografie şi patrimoniu cultural”.
