Ca să parafrazăm titlul unui bineştiut roman al lui Marin Preda, Corneliu Vadim Tudor a fost unul dintre “cei mai iubiţi patrioţi” ai României, plecat acum dintre pămînteni la 65 de ani. În 6/7 septembrie, ca o neagră premoniţie, Vadim a scris un “poem”, în care a stat, la o cafea, de vorbă cu Moartea. Din care cităm: “Ai venit să mă iei în persoană/ Prea mare onoare îmi faci/ Din toată specia asta umană/ Numai pe mine mă placi?” şi “Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua/ Dacă eu am să mor ce cîştigi?”
Cum se ştie, Partidul România Mare a fost înfiinţat de el la 20 iunie 1991, iar la primul Congres din octombrie 1991, Vadim l-a definit ca un partid de centru-stînga, bazat pe “doctrina naţională”, care întruchipa “credinţa pentru glia străbună şi tradiţiile strămoşilor”. La Congresul III din noiembrie 2001, Vadim a reafirmat scopul suprem al PRM de a “înfăptui pe cale paşnică ROMÂNIA MARE ÎN HOTARELE EI ISTORICE”.
Prima vizită a lui Vadim în Maramureş, în care l-am însoţit ca jurnalist la ANP Rompres, a fost în 8-9 septembrie 1994. Primul său popas l-a făcut în comuna Bogdan Vodă, reşedinţa voievodală a celui care a proclamat Moldova stat independent faţă de regalitatea maghiară, în 1359.
În prezenţa a peste 5.000 de săteni de pe văile Izei, Cosăului şi Vişeului, împreună cu primarul PRM-ist Vasile Deac Moşu’, la fel de mare patriot ca şi oaspetele – cel care de peste două decenii se zbătea să înalţe aici o “statuie ecvestră, neecvestră dar să fie pe un cal împărătesc şi să fie mare cît să se vadă de la Budapesta” (declaraţie-cerere făcută în 1980 la o plenară a Comitetului judeţean al PCR) – a “sfinţit” locul de înălţare a viitoarei statui a voievodului Bogdan, pe care o voiau dezvelită în “preajma Paştilor din 1995”. Abia în 2006, Grupul statuar “Bogdan Vodă”, operă a sculptorului Ioan Marchiş, a fost transportat, în triumf voievodal, de la Baia Mare spre locul de aşezare în Cuhea.
La mitingul din 9 septembrie de la Baia Mare, în prezenţa a peste 2.000 de membri ai PRM şi simpatizanţi, într-un discurs fulminant – el era nu doar un maestru al elocinţei, ci şi un spirit enciclopedic -, charismaticul şi proteicul Vadim l-a numit pe primarul din Bogdan Vodă “un mare voievod al zilelor noastre” la 70 de ani de viaţă. A lăudat minerii din Maramureş, numindu-i “oameni eroici şi dispreţuitori de moarte”. Încă atunci în număr de circa 30.000, acestora le-a făgăduit că, dacă va fi ales preşedinte al ţării în 1996, iar PRM va fi la guvernare, le va “asigura un loc de onoare în societate”, să nu se mai simtă “huliţi şi marginalizaţi ca un fel de paria”, cum a procedat guvernul Petre Roman. El a avertizat şi UDMR să înţeleagă că “România nu-i un sat fără cîini.”
A doua vizită a lui Vadim în Maramureş a avut loc între 12 şi 13 august 1999, fiind primit “regeşte” în satele prin care a trecut, cu călăreţi înstruţaţi, cu grupuri de tinere horitoare, urcat în căruţe împodobite cu covoare. În Bogdan Vodă, a declarat că este “programat de Dumnezeu să termin şleahta de bandiţi corupţi şi mafioţi care conduc ţara spre dezastru şi robie”, iar prin cele peste 40 de procese (în final, în total, 124) pentru delict de opinie, lui, în fond, i se ridică o “statuie naţională”.
Deşi nu a venit în Maramureş în campania electorală prezidenţială din toamna 2000, în 26 noiembrie pentru Vadim Tudor au votat 32,98% din alegătorii prezenţi la urne, faţă de 28,90% pentru Ion Iliescu – diferenţa fiind de peste 10.000 de voturi, apreciindu-se de cei care nu credeau în victoria lui (PSD, PD, PNL, UDMR, PNŢCD) că aceasta a fost “duminica lui Vadim”.
Din păcate, la intruziunea nesăbuită a lui Vadim, PRM Maramureş a fost zguduit mereu de convulsii zdruncinătoare, fiind, nu de puţine ori, în situaţii de dezintegrare politică, afiliindu-se la “noul PRM” al lui Gh. Funar.
Într-un interviu acordat “Jurnalului naţional” (15 ianuarie 2008), Vadim Tudor reitera faptul că “PRM este un partid de lider. Partidul ăsta l-am creat eu. N-are cum să-l conducă altcineva. Ăsta moare fără mine” …
Nu ştim, e greu să ne aventurăm într-o prorocire dacă acum PRM-Vadim Tudor, după trecerea lui la cele veşnice, “va muri”! Oricum, un lider politic ca Vadim va fi dificil de găsit ca partidul şi revistele ROMÂNIA MARE şi TRICOLORUL – steagul României pe care o dorea MARE ca în 1918 şi care l-a însoţit în sicriul spre Ghencea – vor străluci din nou pe firmamentul pluripartidismului român.
Oricum, mulţi maramureşeni vor rămîne cu amintiri plăcute despre cel care a ţinut sus steagul naţionalismului luminat, firesc simţit în inimă şi perpetuu înspicat în idealul de făurire a noii ROMÂNII MARI!
Vasile GAFTONE
