A venit toamna şi mi-am reluat un obicei mai vechi, de a-mi arunca ochii prin caietele cu teme pentru acasă ale jurnaliştilor de prin alte părţi ale Planetei. Încep prin a urmări pe pagina Casei Albe stenograme ale conferinţelor de presă (ori de la aşa numitele gaggle – transcrieri ale răspunsurilor purtătorului de cuvânt, de regulă la bordul avionului prezidenţial; fiind vorba de un grup restrâns, se are de grijă ca tot ce se spune acolo să ajungă la toţi ceilalţi acreditaţi). Purtătorul de cuvânt este prin alte părţi o instituţie în priză zi şi noapte, cu grija de a spune celor interesaţi tot ce crede şeful său că trebuie spus. La noi, pusă greu pe picioare, instituţia în cauză ajunsese, totuşi, destul de repede să funcţioneze în standarde specifice avansate. Îmi vin în cap câteva exemple: Al. Mironov, Traian Chebeleu – la Cotroceni; Bogdan Baltazar, Mihnea Constantinescu, Iolanda Stăniloiu – la Guvern; Mircea Geoană, Simona Miculescu, Elena Podgoreanu – la MAE, Adrian Vasilescu – la Banca Naţională. Constat, şi nu doar eu, că funcţia ca atare s-a şubrezit în aşa hal, pe alocuri cel puţin, încât practic nu se mai vede.
Sigur, comparaison n’est pas raison. Fiecare cu ştaiful său. Dar dreptul să avem şi noi Sena noastră, cum zicea scriitorul, nu ni-l ia nimeni. Drept e, îşi are şi Facebook-ul farmecul său, dar alţii, deşi cred că merge şi pe la ei, nu-l iau în seamă.
Domnul aflat la pupitrul comunicării permanente cu presa americană şi străină se numeşte, spun asta pentru cine nu i-a reţinut numele, Josh Earnest. Şi este, prin funcţie, cineva în ţara lui.
Selectez, prin liberă opţiune, ca şi alte dăţi, subiectele ce mi-au sărit în ochi ca fiind de interes major pentru gazetarii numai ochi şi urechi, cu care Speakerul – aşa îşi zice şi i se zice – se tutuieşte şi îi strigă după numele mic. Şi invers.
Un prim subiect: Siria. Preşedintele Assad (în foto) şi-a pierdut legitimitatea. Tranziţia spre normalitate trebuie să pornească de aici. Ce face Rusia este favorizant sau deranjant intenţiilor pe care la are America? Intenţiile Kremlinului ne sunt neclare: noi suntem clari în ce urmărim. Rămâne să ne lămurim ce urmăresc ei. Cu precizarea că orice acţiune contrară dezvoltărilor care asigură stabilitate în ţară poate provoca exact contrariul.
Sunt întrebări insistente privitor la ISIS. Suntem mai siguri pe noi azi decât ieri?
Răspuns categoric: da! Coaliţia aliniată pentru a acţiona contra acestei creaţii teroriste cuprinde 60 de state şi are posibilitatea să constate că lucrurile se schimbă de la o zi la alta. Acum, 30% din teritoriul pe care acţiona anul trecut pe timpul acesta l-au scăpat de sub control. Coaliţia poate învinge. Sperăm ca acţiunile Coaliţiei să grăbească şi în final să distrugă ISIS. Dar, din nou atenţie, este vorba de o acţiune de durată, deoarece orice bătălie poate avea segmente de succes, dar şi de retrageri. În paranterză fie spus, un important comandant din armata americană evalua la un deceniu acest stagiu de luptat la baionetă cu statul islamic luat în bătaia puştii de Coaliţie.
Ce atitudine adoptăm faţă de valul migrator dinspre Orientul Mijlociu? E vorba, fireşte, de SUA. Răspunsul, tot învăluitor. America se dovedeşte cel mai generos donator în privinţa celor nevoiţi să pornească în bejenie. Dar, atenţie: tot ce întreprinde şi vor întreprinde Statele Unite reprezintă un răspuns umanitar faţă de o situaţie gravă în care au ajuns fără voia lor zeci şi sute de mii de oameni, de vârste diferite, bărbaţi, femei, copii. Dar: acţiunile Washingtonului sunt gândite astfel încât să asigure protejarea şi securitatea propriilor cetăţeni, a caselor lor.
În sfârşit, alegerile. Vin alegerile şi la ei ca şi la noi, anul viitor. Despre subiect. Democraţii sunt aproape convinşi că vor fi chemaţi să voteze pentru două obiective. În primul rând s-o instaleze în Biroul Oval pe doamna Hillary Clinton. Şi, ca efect colateral imediat, instalarea la Casa Albă, ca Prim Domn – cum o să-şi spună nu ştiu, fiind o premieră a domnului Bill Clinton. Dubii nu mai sunt, dar eventualităţi da. De aici şi întrebări rostite fie şi cu jumătate de voce. De pildă: vicepreşedintele Biden, aducător de voturi în contul preşedintelui Obama în cele două campanii purtate pentru fotoliul din Biroul Oval, ar vrea să candideze? Răspunsul purtătorului de cuvânt, conform obiceiului, neclar, dar nu absent. Potenţial are şi l-a dovedit. (Nicolae BUD)
