Depărtarea este metafora prunciei mele care m-a făcut să refuz orizonturile. Fac parte dintre acei pămînteni care nu au avut şansa marilor călătorii. Din varii motive. Unii zic că nu este o mare greşeală, dar cei mai mulţi mă privesc ca pe un personaj prea legat de ţinutul natal. Cu toate reperele lui. Nu de puţine ori m-am supărat pe mine. Adică cum? Alţii cutreieră lumea şi devin deştepţi (aiurea!), iar tu îţi lustruieşti sufletul, de atîtea decenii, într-un cerc nordic? Ca să nu mă fac de ruşine pe faţa pămîntului, am început să descriu firul de iarbă, să dau rost marelui stejar din cimitir, să înţeleg preţuirea părinţilor, a fraţilor. Să cinstesc mormîntul tatălui. Şi să cultiv livada cu prieteni (începe să-mi placă şi mie sintagma). Nu-i destul? Destinul are jocurile lui. Sînt atît de bine „interpretate”, că rămîi un spectator fără aplauze. Dacă în urmă cu o jumătate de veac familia avea forţa magnetului şi mai rar răsfăţul împrejurimilor, acum familia are membrii ei pe străine continente. Nu am fost ocolit nici eu. Cînd îl citeam pe Truman Capote ori pe Faulkner savuram depărtarea ca pe o lege a cunoaşterii. Da, Faulkner scria, ţin minte: „Am descoperit că merită să scriu despre măruntul meu petec de glie natală şi că nu voi trăi îndeajuns să termin tot ce se poate scrie despre el”. Cum nu am harul marelui scriitor american, m-am logodit cu cîteva iluzii. Numite cărţi. Scriu despre o întîmplare care nu s-a petrecut încă. Cînd veţi citi aceste rînduri începe prima mea călătorie mai îndelungată. Cum nu este o misiune secretă, m-am sfătuit cu mulţi prieteni din livadă. Bune vorbe însoţitoare. Erau curioşi cum va răsuna America (partea ce mi se cuvine) în sufletul meu. Nici eu nu ştiu. Deoarece întîmplarea nu s-a petrecut. În ultima săptămînă maramureşeană, mi-au ţesut covoare zburătoare: Valer, Ioana, Alexandru, Echim, Florentin, Fraţii Bârlea, colegii din redacţie. Mama mi-a spus aseară: „Să te întorci dragul meu sănătos acasă”. Plec (plecăm) în bătaia vîntului. Cu dorul frunzei de nuc. De obicei depărtarea nu are nume. De data asta ea poartă nume de descoperitor – Marco. Alte gînduri din acel Maramureş american, pe curînd.
