Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţe Judeţean Bistriţa-Năsăud, cu sprijinul celor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, au efectuat 10 percheziţii, în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş, la persoane bănuite de contrabandă. În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 18.960 de ţigarete, o armă cu aer comprimat şi 14.370 de lei.
Percheziţiile au vizat 10 persoane, bănuite că, în perioada septembrie – noiembrie 2015, ar fi constituit un grup infracţional în scopul introducerii frauduloase de ţigarete în România, precum şi al distribuirii şi comercializării acestora pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, fără plata către bugetul de stat a taxelor vamale şi accizelor aferente.
În urma administrării probatoriului, 4 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă calificată, ieri fiind prezentate magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.