ÎMI PASĂ! Mesaj transmis de Asociaţia Esperando de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi

0
360

Oamenii frumoşi şi speciali de la Asociaţia Esperando au ales ca, de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, să le spună oamenilor că şi ei există şi sunt asemeni oricărei alte persoane.
Ei au făcut ceva în premieră în Baia Mare: au devenit manechine vii pentru câteva ore. A fost o experienţă de neuitat, care i-a făcut să se simtă excelent.
Totul a început în magazinul House of Art din Mall Gold Plaza.
11 tineri cu nevoi speciale şi-au arătat calităţile de manechine, iar cei din jur i-au putut admira în vitrină.
Îmbrăcaţi “la 4 ace” sau casual, cei cu dizabilităţi au reuşit să îşi îndeplinească misiunea cu succes, reacţiile celor din jur fiind excelente.
Pentru ca mesajul să ajungă la şi mai mulţi oameni, au fost împărţiţi fluturaşi pe care oamenii care au dorit să arate că le pasă au putut să îi afişeze într-un loc vizibil, în maşină, în vitrinele magazinelor, sau în diferite alte locaţii.
Pe fluturaş apare şi întrebarea: “Crezi că persoanele cu dizabilităţi merită o viaţă mai bună?”. Dacă ne-am pune mai des această întrebare, lumea ar deveni un loc mai frumos şi nu doar pentru aceşti frumoşi speciali, ci pentru fiecare dintre noi!
Acţiunea a avut şi sprijinul designerului Lorand Coza, un bun prieten al Asociaţiei Esperando şi al celor de la House of Art.
3 decembrie a fost, în acest an, o zi aparte!

Lavinia Oşan – Asociaţia Esperando

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.