Colindători ucraineni din întreaga ţară şi din străinătate îşi vor prezenta datinile străbune în cadrul unei noi ediţii a Festivalului Internaţional de Colinde Ucrainene.
Este al 23-lea an când evenimentul se desfăşoară în Sighetu Marmaţiei. Conform preşedintelui Uniunii Ucrainenilor din România, filiala Maramureş, Miroslav Petreţchi, oaspeţii din România, Ungaria şi Ucraina sunt aşteptaţi să sosească astăzi, 9 ianuarie. „La festival participă colindători din toate localităţile ucrainene din Maramureş, din toate judeţele din România, de la Suceava, Botoşani, Iaşi, Timiş, Caraş Severin până la Tulcea, Arad, Satu Mare. Avem şi grupuri de colindători de onoare din Ungaria. Pentru prima dată vor participa ucrainenii din Ungaria. Avem şi colindători din Kiev, din regiunea Ivano-Frankivsk”, a spus Miroslav Petreţchi. Festivalul are loc mâine, 10 ianuarie. Începând cu ora 10, la Biserica ortodoxă Ucraineană va fi săvârşită Sfânta Liturghie. Alaiurile de colindători se vor reuni la biserica la ora 12, după care vor porni în paradă pe străzile municipiului Sighetu Marmaţiei până la locul de desfăşurare al manifestării, respectiv la Şcoală de Muzică din oraş.