• Thuringer HC – HCM Baia Mare 23-25 (12-10) •
HCM Baia Mare a obţinut o victorie extrem de importantă în economia păstrării şanselor la calificarea în sferturile de finală ale Champions League, trupa lui Aurelian Roşca şi Ioan Băban impunîndu-se în deplasarea de la Thuringer.
Vicecampioana a învins cu 25-23, avantajul după primele 30 de minute fiind de partea formaţiei germane – 10-12. Dacă în prima parte echipa noastră nu a făcut un joc strălucit, în schimb, în partea secundă a evoluat mult mai pragmatic şi eficient, pînă la urmă, importante fiind cele două puncte puse în joc. Puncte care fac ca HCM Baia Mare să totalizeze patru după două etape şi să intre serios în cărţi pentru calificare.
Thuringer are un început de partidă extrem de favorabil şi după primele 10 minute tabela indică 4-1 în dreptul gazdelor. Time-out-ul solicitat pe Aurelian Roşca este extrem de inspirat şi HCM egalează la 4 în minutul 13. Disputa devine echilibrată, ambele echipe mergînd cap la cap. Băimărencele vor intra prima oară în avantaj în minutul 21 – 7-8. Cu Eliza Buceschi în mare formă, mai ales în prima parte, gazdele vor prelua din nou conducerea şi vor avea avantaj chiar şi de două goluri – 11-9 (min. 28). Avantaj cu care vor şi intra dealtfel la cabine – 12-10.
Debutul părţii secunde surîde celor de la Thuringer, elevele lui Herbert Muller mergînd la patru goluri avans – 14-10 (min. 32). Handbalistele vicecampioanei realizează că un eventual eşec ar diminua aproape în totalitate şansele la sferturi şi încep să revină în partidă. De la 17-14 (min. 39), HCM Baia Mare înscrie de patru ori consecutiv – 17-18 (min. 44). Şi în ultimele 15 minute se merge cap la cap, avantajul fiind de numai un gol, cînd pentru gazde, cînd pentru oaspete. 22-23 va fi cu cinci minute înainte de final, cum la fel se va întîmpla şi în minutul 58 – 23-24. Paula Ungureanu are două intervenţii extraordinare şi Melinda Geiger îşi duce echipa la două goluri diferenţă în minutul 59 – 23-25.
HCM Baia Mare a bifat a doua victorie consecutivă din tot atîtea etape în grupele principale şi a urcat pe poziţia a patra, cel puţin pînă la disputa dintre Fleury Loiret şi Rostov Don, care s-a consumat aseară. În etapa viitoare, în 5 februarie, în sala sporturilor din Baia Mare vine FTC-Rail Cargo Hungaria, echipă care în această etapă secundă din grupa 1 principală a învins cu 30-27 Larvik, unguroaicele fiind pe locul 2 în clasament.
• Wiedigsburghalle Nordhausen. Aproximativ 1.500 de spectatori. • Au arbitrat: Johanna Brehmer şi Agnieszka Skowronek (Polonia). Delegat EHF: Bjarne Munk Jensen (Danemarca). • Aruncări de la 7 m: 3-3 (transformate toate). Minute de eliminare: 4-2.
• Thüringer HC: Eckerle (15 intervenţii), Krause, Satrapova – Buceschi 7 (3 din 7 m), Frey 3, Huber 3, Wohlbold 3, Engel 2, Luzumova 2, Reshetnikova 1, Scheffknecht 1, Schmelzer 1, Blase, Deroin, Pintea, Snelder. Antrenor: Herbert Müller.
• HCM Baia Mare: Ungureanu (10), Munteanu (2) – Do Nascimento 7 (2), Abbingh 5 (1), Geiger 5, Pineau 3, Jezic 2, Ardean Elisei 1, Marin 1, Tătar 1, Perianu, Vizitiu, Nechita, Preda, Szucs, Tănăsie. Antrenor: Aurelian Roşca. Director sportiv: Ioan Băban.