După ce l-am întâlnit acum o săptămână, la Sighet (vezi interviul din 13 ianuarie 2016), pe irlandezul Peter Hurley l-am revăzut zilele acestea pe valea Cosăului.
– Pe unde ai hoinărit, o săptămână, prietene Peter?
– Am fost în Valea Stejarului, în Hărniceşti, în Săpânţa, până la Baia Mare, înapoi la Sighet, iarăşi la Săpânţa, până în Budeşti.
– Dar la Budeşti, ce ai făcut?
– Am ajuns la Mănăstirea ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Budeşti, unde am făcut practic prima mea spovedanie. Prima spovedanie mai profundă din viaţa mea.
– Şi cum a fost?
Când credeam că am mărturisit tot ce aveam pe suflet, părintele s-a ridicat în picioare, mi-a înmânat un ghid de spovedanie (un pliant ce cuprindea o listă de păcate) şi un pix: “Citeşte-le! E varianta scurtă. Fă un semn la cele în care te regăseşti.”M-a lăsat singur. Erau cam două sute de păcate articulate pe ambele feţe ale pliantului. Am început să le citesc. Ouff. Da. Aşa este. Şi aşa. Da, şi asta… O jumătate de oră mai târziu, părintele revine, ne punem în genunchi şi parcurgem lista, una după alta: când, cum, unde şi de ce…
După încă 45 de minute, părintele iese, eu îl urmez, spălat, stors, sifonat…
– Şi? Concluziile?
– Aşa că, e un moment bun să vă cer iertare, tuturor. În anii aceştia, au fost momente dificile când am deznădăjduit, când m-am supărat, când mi-am pus încrederea în mine şi în alţii înainte de încrederea în Dumnezeu, când nu am mulţumit lui Dumnezeu după toate faptele mele bune; când nu am mângâiat pe cel întristat; am înjurat, m-am certat, nu am întins mâna către cei cu care sunt certat; nu am reuşit încă să plătesc pentru tot ceea ce mi-au lucrat alţii; sunt IUBITOR DE STĂPÂNIRE! (singurul păcat în pliant scris cu majuscule!); am lucrat de mântuială, am avut pretenţii mari de plată, am obligat pe alţii să facă lucrul meu; sunt cuprins de mândrie, orgolios, mă cred mai presus decât alţii, îmi place să susţin dreptatea, sunt iubitor de cinstire, de laude, am minţit, am spus adevărul pe jumătate, am împrumutat lucruri şi nu le-am înapoiat încă, sunt ipocrit şi făţarnic, nu am ţinut de promisiuni, şi multe altele.
– Care ar fi mesajul tău către Maramureş, către maramureşeni, acum, la început de an?
– Cer scuze acelor oameni pentru momentele când i-am dezamăgit, când i-am supărat. Pe unii îi cunosc, pe alţii însă nu i-am întâlnit încă, dar ştiu că i-am supărat. Îmi pare rău. Vă rog să mă iertaţi! În al doilea rând, la începutul anului, şi în anul şapte al activităţii mele aici, vreau să vă mulţumesc! Am trăit atâtea experienţe frumoase în preajma voastră. Multe momente de neuitat, de neegalat, de necaz, de circ, de plâns, de bucurie, de disperare, de fericire, petrecute alături de mai mulţi oameni sau singur, mai ales în natură. Am văzut cele mai frumoase conjuncturi dintre om şi natură, în armonia cu Dumnezeu. Am participat la întâmplări pe care numai Dumnezeu ştie cum le-a făcut să se întâmple. Vă mulţumesc pentru lecţiile de smerenie, de frumuseţe, de fraternitate, de prietenie, de înţelepciune, de răbdare şi toleranţă, despre ce înseamnă munca adevărată. Pentru toate exemplele de jertfă pe care le transmiteţi prin poveştile voastre despre părinţi, bunici, fraţi, surori, copii, pline de tristeţe şi frumuseţe, impresionante lecţii de viaţă. Vă mulţumesc pentru acele sfaturi sănătoase, mai ales pentru cele duhovniceşti, care ţin de sufletul omului; pentru toate comorile vii ascunse pe care mi le-aţi dezvăluit; pentru întrebările prin care m-aţi pus pe gânduri; pentru ajutorul primit – de la un pahar de apă, la un drum de ocazie, sfaturi, ospitalitate, donaţii de timp, muncă, resurse şi gânduri bune. Chiar şi atunci când nu am primit, tot spre folos a fost. Şi vă mulţumesc. Şi vă iubesc! Voi toţi formaţi o tapiserie vie, magică, numită Ţara Maramureşului, din Săpânţa la Săcel, de la Hoteni la Bradova, de la Valea Stejarului la Vişeu de Sus, de la Botiza la Borşa. Într-un singur scurt mers pe jos prin Sighetu Marmaţiei, ieri, am dat de vreo 8 prieteni de la Bârsana, Sighet sau Săpânţa, fiecare radiind bucurie de a fi! Aş putea să scriu o carte despre ultimele zece zile petrecute aici. Ar începe cu Moş Pupăză. Un munte de om a murit şi la înmormântarea lui s-a făurit o legendă. Poate o dată în viaţă, dacă ai noroc, vezi o pupăză! Duminica trecută, m-am întors în Valea Stejarului, la doamna Ioana Godja-Pupăză, soţia lui, din care izvorăşte o forţă de viaţă de neclintit, “mai Pupăză decât Pupăză!” i-am zis. Abia aştept să o revăd… Am fost profund impresionat într-o seară în vizită la mătuşa Pălăguţa din Hărniceşti, văduvă, care trăieşte o viaţă aproape de pustnicie, la şaptezeci şi ceva de ani, cosând cămeşi în stil vechi cu o precizie remarcabilă, purtând două perechi de ochelari suprapuse. Mă gândeam: câţi ca dânsa sunt în Maramureş, fiecare îngrijind o mică lumânare care abia dacă mai pâlpâie, sufletul lor, la sfârşitului unei vieţi demne şi verticale. Cât de mult avem de învăţat de la ei, acum la apusul vieţilor lor, când ei privesc în urmă, contemplând Universul! Poate nu reuşim să salvăm o civilizaţie întreagă, dar cel puţin o putem ovaţiona în picioare! La Mulţi Ani, Maramureş şi tuturor personalităţilor tale minunate! Dumnezeu să vă aibă în pază! Să fiţi la fel de inspiraţi, de creativi, şi de frumoşi. Să-i onoraţi pe cei vii! Să-i cinstiţi pe cei ce au trecut! Să fim cu toţii fericiţi!
– Aşa să fie, Peter! Abia aştept să scrii o nouă carte. Cele două ediţii ale primei tale cărţi ”Drumul Crucilor”, Editura Martor, Bucureşti, 2013, s-au epuizat ca pâinea caldă, semn că ai talent, prietene narator!
