Mântuirea prin lectură

0
502

În timpul petrecut la New York, cu români adunaţi în jurul preotului Damian, am avut multe dialoguri referitoare la starea de lucruri din România. Nu erau străini de evenimentele majore din ţara de obârşie, dar parcă altfel li se părea povestea spusă de unul care tocmai venise din Maramureş. O mirare pentru unii dintre ei este legea prin care deţinuţilor li se iartă 30 de zile din pedeapsă dacă au scris şi tipărit o carte. Li se pare o impostură şi o jignire adusă demnităţii intelectuale. Mai ales a celei de scriitor. Şi asta o spunea un profesor universitar, Doru Tsaganea.
Mi-am adus aminte că, adevărat, există o lege aprobată acum vreo trei ani, cu un paragraf care dă inspiraţie şi celor care nu o au. Ea se referă, de altfel, la lucrări ştiinţifice publicate, invenţii şi inovaţii brevetate. Atât le-a trebuit celor cu bani şi fără nici un pic de respect pentru morală, că au început să comande lucrări cu titluri pompoase. După aprecierea mea, fac excepţie de la nesimţire doar câţiva trecuţi prin închisori.  Ceilalţi, peste 150 de şarlatani, sub ocrotirea legii româneşti au creat un curent literar al minciunii, care sfidează bunul simţ, truda şi harul creatorului.
Mai zilele trecute, noul ministru al Justiţiei a făcut publică lista completă a lucrărilor scrise în puşcării, precum şi a coordonatorilor care, după cum prevede procedura, le-au dat recomandarea pentru a elabora lucrarea. Te apucă toate emoţiile negre. Când am văzut numele unor înalţi prelaţi, sociologi, universitari, mi-a fost milă. Nici nu-i amintesc. Unora le port stimă. După strâmbătatea legii a pornit tăvălugul imposturii. Ce slăbiciuni ale compasiunii i-a cuprins pe unii venerabili dascăli de şi-au pus în joc prestigiul ştiinţific şi cel social!?
Îmi vine să mă gândesc la altceva. Cine ştie, în lumea de astăzi, ochiul dracului face multe victime. E greu să pricepi cum un autor a scris 10 cărţi în doi ani, iar un miliardar a scris cinci cărţi în cinci luni. Un autor al gazonului şi-a pus numele pe şapte tratate într-un singur an. De remarcat că până să ajungă în celulă, niciodată nu i-a căutat inspiraţia pe acasă.
Ca unul care se ocupă de o viaţă cu scrisul, mă întreb: Ce duh al inspiraţiei cutreieră puşcăriile noastre? Ce case de creaţie confortabile au devenit în ultima vreme închisorile? Cu înţelegerea omenească pentru cei din spatele gratiilor, nu pot accepta confuzia valorilor. Cu toată democraţia, care mai are de crescut pe la noi, cred că fiecare trebuie să-şi cunoască locul cuvenit. Nu uit a spune că scrisul la noi are ca materie primă limba română. Aici vă las pe dumneavoastră să judecaţi.
Dacă mă gândesc la morala creştină, ea a fost afişată în mod fals de unul care crede că s-a întâlnit cu Hristos. Cu atât mai periculos când se minte cu mâna pe Biblie. Noul curent literar din penitenciare nu ar fi fost posibil să ajungă fenomen de masă fără ajutorul unor universitari care au girat pretinsul caracter ştiinţific al cărţilor. Publicate în tiraje mici şi cumpărate, toate, de autori.
Voci politice s-au auzit, luând apărarea coordonatorilor de lucrări. Nici cei care scriu cărţi cu mâna altora nu au nici o vină. Suntem în plin absurd. Este arătată cu degetul legislaţia. Este invocat sistemul liberal: dacă omul are bani, să-şi publice cărţile. De acord, dar înainte de asta să le scrie cu mintea lui. Un domn academician a simţit nevoia să spună că atunci când scrii despre lucruri care cer o cercetare ştiinţifică este dificil de realizat în condiţiile detenţiei.
Legea este jalnică şi loveşte în demnitatea intelectuală. Cine mai ţine la asta nu poate fi decât revoltat. S-a ajuns să fie oficializate şmecheria, făcătura, hoţia, incultura şi să fie condamnată la modestie şi anonimat valoarea. Schimbaţi legea! Aici, la New York, universitarul Tsaganea îmi spunea că în Brazilia este un sistem de micşorare a pedepsei, care are în vedere cărţile citite, nu cele scrise. Un fel de mântuire prin lectură. Deocamdată, la noi este liberă impostura şi nu este luată în seamă cinstea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.