Ioana Cozmuţa este născută în Baia Mare. Are doua fete, Amelia (11 ani) şi Alexandra (7 ani), cu care petrece mult timp făcând sport, muzică sau artă, educându-se reciproc. În timpul liber îi place mult să scrie (mai ales poezie) şi să citească. Volumul de debut „În căutare de sensuri”, bilingv, este apărut în 1999. Munca ei de cercetare, în SUA, se axează pe crearea unei economii în orbita Pământului care exploatează resursele extraterestre spre a rezolva problemele curente de mediu. Are numeroase lucrări de specialitate publicate în jurnale internaţionale. A susţinut multe prelegeri în Statele Unite, cât şi la nivel internaţional. În noiembrie 2014, a participat la TedEx, Bucureşti, cu o conferinţă despre cum să înţelegem viitorul.
Poem despre finitudine
dedicat tatălui meu, Augustin Cozmuţa
Când va veni momentul
De a înfrunta finalul
De care cu toţii suntem datori
Corpul nostru va rămâne orizontal
Liniştit şi nemişcat
Îi vom mulţumi inimii
Pentru că a ţinut pasul cu noi
Descoperind iubirea,
Dăruind şi primind:
Părinţi, parteneri, copiii
Uneori prieteni
Sau alte suflete bune
Pentru că nu a renunţat
Când a fost rănită, când a pierdut.
Un amar însă imuabil
Adio!
Îi vom mulţumi minţii
Pentru că a păstrat capul sus,
Gândirea clară
Deciziile înţelepte
În armonie cu inima,
Cronometrul organic
Pentru că a rămas sănătoasă şi centrată
Peste furtunile şi tornadele vieţii
O etică, respectuoasă,
Strângere de mână
Când timpul vertical se va termina
Greutatea va fi redusă la tăcere
Pe marginea abisului
O ceaţă transparentă, zâmbitoare
Aşteptând următorul răsărit sau apus
Va aluneca uşor deasupra apei
Pe strălucitoarea, ondulata cale
Călăuzită de Luna şi de Soare
Înspre ţinutul eteric.
Februarie 2016