Mii de persoane au vizitat standul Maramureşului la Târgul de Turism

0
316

Acolo unde e Maramureşul, e tradiţie, e ospitalitate, muzică de calitate şi bucate alese. Acesta sunt doar câteva din elementele cu care Maramureşul a atras vizitatorii, a impresionat şi a bucurat pe toţi cei care au trecut pragul standului său de la Târgul de Turism al României de la Romexpo, desfăşurat în perioada 23-28 februarie 2016.
O mare contribuţie la promovarea Maramureşului a au avut-o şi în acest an reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Turism (ANT), prin preşedinta Anca Pavel-Nedea, dar şi ANTREC Maramureş. Standul Maramureşului a fost vizitat de personalităţi importante ale vieţii publice din România, de oameni care pot fi oricând promotori ai valorilor Maramureşului, dar şi de ambasadori ai altor ţări, acreditaţi în România.   Naistul Nicolae Voiculeţ – ambasador al turismului românesc – a susţinut un recital în faţa standului Maramureşului, fiind acompaniat de taragotistul Dumitru Dobrican, în timp ce artiştii Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania au dansat împreună cu vizitatorii. Prezent la târg, meşterul popular Vasile Şuşca a făcut spectaculoase demonstraţii de confecţionare de măşti populare. Printre vizitatorii care au apreciat prezenţa Maramureşului la târg s-au numărat: Ilie Năstase, Maria Grapini, Cătălin Botezatu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, miniştri secretar de stat din cadrul Ministerului Economiei, şefi ai reprezentanţelor internaţionale ai ANT. În fiecare an, la această manifestare participă peste 20.000 de vizitatori. Câteva mii dintre aceştia au trecut şi pragul standului Maramureşului.
La buna reuşită a prezenţei Maramureşului la târg au contribuit reprezentantul ANT pe Maramureş, Suceava şi Satu Mare – Mariana Daniela Lupşe, preşedintele ANTREC Maramureş – dr. ing. Livia Sima, dar şi o serie de colaboratori, cărora li se cuvin alese mulţumiri. (o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.