Poesis. MIHAI OLOS

0
566

• O personalitate complexă, un genial artist plastic, un mare poet, un mare gînditor. Un om de o uluitoare cultură, poate ultimul dintre acei oameni universali pe care-i are secolul nostru şi-l mai dă Maramureşul”. (Petru Dunca)

Copilărie

Ciocota bocota sfîrrr
cine ajunge întîiul
la groapa rotundă săpată în pămînt cu călcîiul
soarele s-a oprit în mijlocul unei orbite
cu patru pămînturi în cartea de geografie
să fie depănătoarele în vînturi
singure se învîrtesc
o pasăre trece în zbor
cu un fir alb în plisc
rupt de copii din penele lor.

Canon

Şi am rămas de iarna aceasta iarăşi iarnă
ninsori în trunchiuri neaua se întoarnă
ca ajungînd să măsure zăpada
viaţa cu călcîiul iubirea ca şi spada

ninsoare verde-n arbori primăvară
pe frunze verzi doar ninge iară
cînd vîntul într-o veste de alb şi numai floare
pe pomii ţării sfinte se coboare

că este cald şi iarnă nu-i nimeni să mai creadă
ninsorile păscute de vreme şi cireadă
cum ar slei puterea luminilor din roade
un vierme dinăuntru tot fluture ce roade

ninsoarea cea din miezul merelor
atotlămuritoare şi dulcele misterelor
tăiaţi cu miez şi sîmbur cu cuţitul
mai căutînd în sîmbur de sîmbur nesfîrşitul.

Sonet pierdut

Ieşind cu cîine umbra la plimbare
rupt şi asemeni prăpădit de grup
cum doagele în coastă plesnesc şi cînd se rup
preaplinul fiind iadul forţat în stăvilare

cu un craniu propriu macini şi ghiarele de lup
insidioase încolţiri de întrebare
ochi migratori ai viului focare
numai de timp şi loc mă preocup.

mi-e umbră toată noaptea m-am ospătat cu soare
cu apă de nimicuri şi ce n-am mai avut
să mă scîrbesc de ele rîvnind am început

între căiri de vină de sufăr de mă doare
imboldul luminosului meu trup
hrănit numai cu inimi de păsări cîntătoare.
(Din antologia „Pagini maramureşene”, 1968)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.