ADR Nord-Vest a lansat 5 ghiduri de finanţare

0
582

Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, organism intermediar pentru POR 2014-2020,  a lansat ieri în Baia Mare cinci ghiduri de finanţare care pot atrage în regiunea noastră 214,05 milioane euro. Ghidurile au fost prezentate de Sanda Cătană şi Lavinia Hopîrtean.
Pentru Axa 6, prioritatea de investiţii 6.1, alocarea regională este de 113,89 milioane euro, prin care se va finanţa traseul regional de drumuri judeţene Transilvania Nord, proiecte în parteneriat între cele 6 consilii judeţene ale regiunii. Beneficiarii vor asigura din bugetele proprii o cofinanţare de minimum 2% din valoarea cheltuielilor eligibile. Proiectele se depun: 15 mai – 16 noiembrie 2016.
Pentru Axa 3, prioritatea 3.1. – Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice şi în sectorul locuinţelor. Proiectele se depun: 15 mai – 16 noiembrie 2016. Beneficiari sunt UAT-urile din mediul urban. Alocarea regională este de 52,20 milioane euro. Ratele de co-finanţate sunt 60% finanţare prin POR şi 40% de UAT + Asociaţia de proprietari.
Axa 5, Prioritatea 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural, se adresează UAT-urilor, unităţilor de cult, ONG-urilor, iar finanţarea va fi acordată pentru restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea monumentelor istorice. Proiecte: 25 mai – 25 noiembrie 2016.
Prioritatea 5.2, Realizarea de acţiuni destinate îmbunătăţirii mediului urban, revitalizării oraşelor, regenerării ş decontaminării terenurilor industriale dezafectate, reducerii poluării aerului. Beneficiari – UAT din mediul urban, cu excepţia municipiilor reşedinţă de judeţ. Depunerea proiectelor: 25 mai – 25 noiembrie 2016. Alocare: 12,89 milioane euro.
Prioritatea 7.1- Sprijinirea unei creşteri favorabile ocupării forţei de muncă, prin dezvoltarea potenţialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin – are o alocare regională de 13,95 milioane euro.
Autorităţile locale pot depune proiecte de infrastructură de turism. Cofinanţarea este de 2% din valoarea cheltuielilor eligibile. Depunere: 1 iunie – 1 decembrie 2016.
Domnilor primari, fuga la proiecte! (o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.