Alexa Gavril Bâle este un poet al rezonanţelor lirice, pe care le întâlnim doar în autenticul poeziei. Stilistica sa se află în congruenţă cu substanţa epică revendicată, în mod organic şi obligatoriu, de lecţia poemului. Este şi inovator şi conservator, totodată. Poartă cu sine atât decenţa expresiei, cât şi formulări inedite, pe deplin justificate în contextul înnoirilor poetice. Pentru că poezia este o vibraţie care are nevoie, mereu, de înnoiri expresive. În raport cu starea literaturii contemporane, Alexa Gavril Bâle nu este în contratimp, ci în avangardă.
Horia MUNTENUŞ
Ape tulburi, soci înfloriţi
Primăvară – tropot de tristeţi
verzuiala câmpurilor
început de doliu
ţărmurile se surpă
în apele tulburi
lumi adormite în liniştea
ce stă pe verticală
precum coloanele vechilor temple
drumuri ce urcă
apoi coboară prin rafalele ploii
lutul ce cade de pe roată
pare un plămân
pentru o vietate nemaiîntâlnită
ploi necuprinse
ape tulburi pe sub soci înfloriţi
desenez o mierlă pe umezeala
de pe frunzele lunguieţe ale fagului
trilul ei ademeneşte drumeţul
va scotoci precum o vietate
ce prin labirintul depărtărilor
îşi va adulmeca urmele
şi el se va apropia, se va apropia
va urca şi va coborî mai apoi
precum verdele înspre toamnă
coboară-n galben şi-n ruginiu
veşnicia nu are dimensiuni
ape tulburi – crengi aplecate
întunericul se amestecă
în mireasma acrişoară
a florilor de soc
şi ia forme ciudate
noaptea nu e departe
curcubeul se omagiază
luminând prelung
Ritual de seară
Seri calde de vară
melancolia ce se surpă
până inima devine
în bătaia lunii
o grămadă fumegândă de moloz
auriul lui – decoraţiune
pentru cosmosul pulsatil
ideea de interior fără limite
ţi se aşterne la picioare
şi se curbează uşor
consistenţa focului
a flăcărilor jucăuşe
în care, rotindu-se zeul pleşuv
devine un disc albăstrui
iar mugetul ce-i căptuşeşte obrajii
un vârtej înalt
în formă de spirală
privind către departe
mă prefac într-un adânc
al lumilor necunoscute încă
de la streaşina nopţii
picură sângele jertfei
mă copleşeşte şi groaza
îmi atârnă de priviri
nu vreau să fiu ofrandă
pentru acest cotidian strident
deasupra – izbită-n plin de raze
ca o lamă de ghilotină
urma luminoasă a esenţei