„Tratamentul actual al leucemiilor acute bazat pe analizele de genetică şi biologie moleculară”

0
4700

• Medic băimărean la Copenhaga

• Discriminare în tratamentul pacienţilor români şi cel al pacienţilor din Europa de Vest. Cine poartă vina?
La începutul lunii iu­nie, la Copenhaga – Danemarca, a avut loc un important stagiu cu tema „Tratamentul actual al leucemiilor acute ba­zat pe analizele de genetică şi biologie moleculară”, la care a participat, alături de reprezentanţi din toate ţările din Europa, şi me­dicul băimărean dr. Cristina Truică, şeful secţiei Hematologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş”.
– Ce beneficiu a adus acest stagiu pentru pacienţii din Maramureş, bolnavi de leucemie?
– Întotdeauna vin cu mesajul că se poate, se poate şi la noi. Sunt într-un moment în care am deja o oarecare experienţă, dar învăţ acolo detalii despre activitatea pe care o desfăşor în spital. Foarte multe amănunte despre cum să reuşeşti mai bine, amănunte aflate cumva în spatele cărţii, „şiretlicuri” ale meseriei, nu ni se spun.  De asemenea, există multe elemente pe care dintr-un protocol, oricât de bun ar fi, la fel, nu le putem afla. Sunt cărţi foarte bune, despre fiecare tip de leucemie, din care, deşi le citeşti cu mult sârg, nu afli date practice care te ajută în fiecare zi. Ca în orice meserie, de altfel, în spatele tratatelor stau activitatea practică şi lucrurile pe care ţi le spune cineva care face acest lucru cu cele mai bune medicamente disponibile standardizate. Acesta este marele beneficiu al acestor stagii de pregătire.
– Spuneţi-ne, deschis, care sunt deosebirile dintre posibilităţile materiale ale ţării noastre, de terapie şi investigaţie, şi cele din ţările Europei de vest?
IMG_0735– Evident că, din punct de vedere material, al tratamentelor salvatoare de viaţă, nu suntem la aceleaşi standarde ca în Europa de Vest. Am avut de multe ori senzaţia că nu am făcut alegerea corectă. Dar îmi dau seama că nu puteam ajunge să primim în secţia noastră bolnavi din centre universitare, ca o procedură de rutină, fără încercările şi frustrările începutului. Mă bucur că am rămas pe această cale, care s-a dovedit aproape de ceea ce mi-am dorit. Cu toate acestea, subliniez că numărul leucemiilor acute a crescut anul acesta cam cu 50% faţă de anul trecut. Avem 25 de paturi pentru spitalizare continuă. Chiar ieri, am internat trei cazuri noi de leucemie acută. Uneori e greu, a fost foarte greu în primii ani, îmi lipsea activitatea didactică. Am avut o perioadă în ultimele trei luni în care ritmul de lucru nu a fost cel aşteptat, asistentele medicale cu multă dăruire şi ştiinţă au plecat de pe secţie.
– Există diferenţe şi între medicamentele administrate bolnavilor din România şi cele administrate bolnavilor cu aceeaşi boală, din Europa de Vest. Adică, românii beneficiază de tratamente mai vechi, spre deosebire de europenii vestici, care beneficiază de tratamente de ultimă generaţie…
– Medicii din secţia noastră ştiu exact care sunt standardele de terapie în leucemii în Europa şi ne dorim şi noi să le aplicăm, ceea ce este extrem de important. Nu ştiu când vom ajunge, de exemplu, la uşurinţa de a prescrie, la bolnavul nou diagnosticat cu leucemie, ultimul medicament standardizat în Europa. În Germania sau Marea Britanie, de exemplu, eşti obligat ca, în cazul unui diagnostic de leucemie, să-i propui pacientului cel mai nou medicament. Sigur că asta ne dorim şi noi, dar nu ştim când vom ajunge aici. Când un bolnav ţi se adresează, ideea este să-l vindeci, sau măcar să-i oferi o şansă la o viaţă de calitate şi de lungă durată. Părerea mea este că n-ar trebui să fie nici o diferenţă între pacientul român şi cel din alte ţări din Europa.
– Totuşi, cât de departe suntem acum?
– Da, suntem încă departe. Raportat la populaţia României, ar trebui să avem cel puţin 600 de transplanturi de celule stem pe an. Anul trecut au fost 87 de transplanturi de celule stem. Germania are 600 de transplanturi la 10 milioane de oameni, Ungaria a făcut anul trecut 200 de transplanturi de celule stem la 10 milioane de locuitori. Ca în orice meserie şi în cea de medic sunt probleme, dar trebuie să vedem şi aspectele pozitive din hematologia românească. Este foarte greu să lucrezi cu bolnavii cu leucemie. Petrecem foarte mult timp aici, în spital, şi aceasta tinde să fie lumea noastră. Este foarte greu să te desprinzi, odată ce ieşi din spital, pentru că majoritatea timpului lucrezi cu oameni care văd moartea în faţă. Dar progresele care s-au făcut în ultimii 10 ani în tratamentul leucemiilor sunt atât de mari şi de rapide, încât, în anumite forme de leucemie, speranţa de viaţă este de 20 ani, fără nici o recădere, ceea ce este o deschidere fantastică şi îi dă bolnavului şansa de a beneficia de alte medicamente mai noi, mai performante.
– Am întâlnit un medic, de exemplu, chiar în Baia Mare, care trimitea pacientul, pentru informare, la internet. (Este vorba de o altă specialitate). Este corect? Dar în leucemii este corect ca pacientul să se informeze de pe internet?
– Internetul deschide tuturor, atât bolnavilor, cât şi aparţinătorilor, poarta informaţiei. Partea proastă este că oamenii culeg informaţiile fără să aibă discernământul unui profesionist. Dacă noi, medicii specialişti, nu ne-am informa continuu, cunoscând principiile de lucru, nu am putea citi articole moderne despre leucemii. Pentru că toate se bazează pe studii care au la bază biologia moleculară, iar dacă nu ai noţiunile de bază ale factorilor de prognostic, degeaba citeşti, că nu înţelegi nimic. Este ca şi cum un distins contabil citeşte despre boala lui pe internet şi învaţă genetica de la zero. De regulă, bolnavii mei nu reţin decât date terifiante. În leucemii, internetul este făcut să sperie pacienţii. Informaţiile sunt dezastruoase: se moare, părul cade, durata tratamentului este lungă etc. Sub nici o formă nu trebuie să se informeze de pe internet, ci numai de la noi, de la specialişti. Acum, tratamentele se schimbă la 1-3, ani ca să ţină pasul cu studiile clinice. Ştiţi cum e un tratament în leucemii: nu se schimbă peste noapte, oricum, ci numai cu medicamente foarte bine verificate, care chiar dacă nu rezolvă problemele integral, procentul de vindecare a crescut spectaculos. Iar dacă nu se vindecă, bolnavul nu trebuie să devină disperat. Progresele care se fac acum sunt atât de mari şi atât de rapide, apar molecule noi, din ce în ce mai performante. Această încredere în terapie a bolnavilor trebuie să fie insuflată de către noi.
– Înseamnă că trebuie să sperăm tot mai mult în eradicarea acestei cumplite boli, într-un viitor cât mai apropiat, boală care produce atât de multă suferinţă fizică şi mentală.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.