Ultima zi din periplul balcanic este destinat capitalei Macedoniei, Skopje şi întoarcerii acasă prin Bulgaria. După ce ne trezim, servim micul dejun. Unii au dormit destul de prost deoarece în hotelul din Skopje unde am fost cazaţi sâmbătă seara era o nuntă, iar pentru cei care au fost pe acea parte şi n-au reuşit să schimbe camera a fost o noapte cam albă.
Avem în program vizita centrului capitalei macedonene. Ne preia ghidul local, o tânără doamnă, care vorbeşte limba română. Primul obiectiv este casa muzeu ridicată pentru Maica Tereza. Maica Tereza a fost albaneză născută în Skopje. Urmează piaţa centrală numită Piaţa Macedonia. Aici încep surprizele. Cel puţin pentru mine, care eram cu totul nepregătit pentru ce aveam să văd aici. De câţiva ani a început un proces de transformare radicală a acestui spaţiu. Iniţiatorul şi susţinătorul fără rezerve a acestui demers am înţeles că este prim-ministrul în funcţie. Şi este de ceva vreme. Se ridică noi clădiri, unele fără o destinaţie clară de la început. Tot ce se construieşte este în stil neoclasic. Toată această piaţă şi zona adiacentă este plină de monumente şi statui recent construite. Piaţa
este dominată de o statuie ecvestră uriaşă. Este Alexandru Macedon, pe care macedonenii îl revendică în conflict cu grecii. De fapt, în mod oficial se cheamă Războinic călare, dar trimiterea este clară. În fiecare colţ din această piaţă se găseşte un monument. Din când în când o întrebăm pe ghidă pe cine reprezintă cei de pe soclu şi uneori este nevoie să se apropie de monument ca să citească pe soclu. În unele cazuri nici ea nu ştie care a fost rolul acelor personalităţi în istoria naţională a ţării. Pe o parte, această piaţă este limitată de râul Vardar. Vedem un pod mai vechi, din piatră, în arcade. La capul podului, pe ambele maluri sunt statui. Imediat mai jos pe râu un alt pod recent construit. Pe toată lungimea acestui pod pe ambele părţi sunt amplasate statui. Foarte aproape una de alta. Se vrea, cred, o replică, nereuşită, a Podului Carol de peste Vltava din Praga. Trecând pe pod vezi pe malul opus Muzeul de Arheologie al Macedoniei. Inaugurat recent, este una din construcţiile noi despre care vorbeam. În acelaşi stil neoclasic. Mai jos de acest pod, în albia râului, o corabie cu catarge. Nu am văzut pânze. Am înţeles că găzduieşte un restaurant-cafenea. Nu ştiu cum stau lucrurile când creşte nivelul apei în râu. Nu părea că ar pluti. Pe malul drept al râului sunt blocuri comuniste absolut oarecare şi care nu cadrează deloc cu ce este pe malul stâng. Mergem mai departe şi vedem alte şi alte monumente. La capătul vechiului pod, pe malul stâng, unul din monumente îi reprezintă pe Chiril şi Metodiu, părinţii alfabetului chirilic. Mai încolo, o statuie uriaşă îl reprezintă pe Filip, tatăl lui Alexandru Macedon, care îi face victorios cu mâna fiului din piaţă, peste timp şi peste râu. Urmează un grup statuar care reprezintă femeia în toate ipostazele definitorii ale ei. Mai sunt şi alte monumente. Această babilonie pseudoartistică te face să afirmi că, de fapt, totul este un mare kitsch. O întrebăm pe ghidă care este totuşi poziţia societăţii civile, a oamenilor de cultură, faţă de acest lucru. Nu are un răspuns. Dintr-o sumară documentare a mea, după ce am fost acolo, am aflat că au fost şi mai sunt din când în când proteste. Cum vor fi văzute în viitor aceste monumente şi clădiri nu ştiu cine poate răspunde. În prezent, sigur surprind, şochează, dar atrag turişti.
Vizita noastră continuă în cartierul vechi, oriental al oraşului. Străzi înguste şi întortocheate cu cafenele, prăvălii, moschei, băi turceşti. Are farmec şi un parfum din alte vremuri. O atmosferă tipic orientală. Cartierul este dominat de albanezi. Oraşul, şi de fapt toată Macedonia, are o minoritate albaneză importantă (25%). În legătură cu asta ghida ne spune că în 1999, în timpul războiului din Kosovo, Macedonia a primit un număr foarte mare de refugiaţi albanezi, care ulterior s-au repatriat. Asta nu a făcut ca minoritatea albaneză să îi fie recunoscătoare Macedoniei şi în 2001 albanezii s-au ridicat împotriva statului macedonean cerând autonomie sau independenţă în zonele locuite de ei. Se pot trage de aici multe învăţăminte. Probleme au macedonenii şi cu grecii pentru denumirea de Macedonia. Dar problemele sunt chiar mai serioase. Suntem în Balcani. Revenind, ne continuăm plimbarea prin oraşul vechi, ne oprim la o biserică ortodoxă apoi la o moschee. Ne încheiem vizita prin Skopje în ce a mai rămas din vechea cetate. Pe unul din turnuri flutură steagul Macedoniei. De sus se vede panorama oraşului. Pe un deal din partea opusă a oraşului este o cruce imensă care noaptea este luminată şi se vede de departe. Ne ducem la autocar şi plecăm. Ghida ne conduce până la marginea capitalei. Oprim la o benzinărie, ne despărţim de ghidă şi pornim spre casă. Avem de parcurs peste 600 de kilometri până la Bucureşti.
La Sofia facem o scurtă oprire să vedem Catedrala Alexandr Nevski care este Catedrala patriarhală a Bisericii Ortodoxe Bulgare. Am vizitat de multe ori această catedrală, întotdeauna într-o obscuritate care nu-ţi permite să o vezi prea bine. Încă mai sper să o văd şi într-o explozie de lumină. În scurtul timp rămas până la plecare ne mai învârtim prin preajmă şi apoi… dă-i bice. Mai facem o scurtă oprire pentru a servi masa. Târziu, undeva după ora 22, ajungem, în sfârşit, în Bucureşti. Adică acasă. Până la urmă, nicăieri nu este mai bine decât acasă. Te duci, vezi, încerci să înţelegi, te încarci sufleteşte, te întristezi, te bucuri, dar te întorci acasă.
George BĂSEŞTEANU
