Festivităţi de deschidere la şcoli

0
459

Elevii au revenit de ieri, 12 septembrie la şcoală. Pentru unii micuţi a fost însă prima zi în care au păşit pe poarta şcolii. Atmosfera din toate unităţile de învăţământ a fost una încărcată de emoţie, de bucuria revederii şi de curiozitate. În Maramureş au început anul şcolar, 68.562 de preşcolari şi elevi.
Curţile unităţilor de învăţământ au răsunat ieri, 12 septembrie din nou de vocile şi râsetele copiilor care au revenit în bănci. Unii au intrat pentru prima dată într-o sală de clasă, iar pentru alţii a fost trecerea la un alt nivel de învăţământ. „Am aşteptat şcoala. Merg în clasa a IX-a, la profil economic. O să fie interesantă viaţa de liceean”, a spus una dintre eleve, Andreea. O altă liceană, Carmen a mărturisit că „e ceva nou, colegi noi, clasă nouă, profesori noi. Am aşteptat să merg la liceu”. Noul an şcolar a debutat cu ceremoniile festive, cu discursuri şi chiar cu premierea elevilor. „Vă doresc multe realizări, împliniri în noul an şcolar şi un bun venit special aş vrea să adresez elevilor clasei a IX-a care sunt pentru prima dată prezenţi în şcoala noastră. Şcoala v-a aşeptat frumoasă, pregătită. Sălile sunt pregătite să intraţi pentru a asimila cunoştinţe şi deprinderi de viaţă. Le mulţumesc părinţilor. Vreau să vă rog să veniţi aşa cum e menţionat şi în regulamentele şcolare, cel puţin o dată pe semestru la şcoală să vedeţi ce fac copiii dumneavoastră. Numai împreună cu dumneavoastră vom reuşi să ne implicăm în educaţia copiilor”, a spus directorul Colegiului Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare, Crina Buda. Noul an şcolar va avea 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare, şi se structurează în două semestre: semestrul I (12 septembrie 2016 – 3 februarie 2017) şi semestrul al II-lea (13 februarie 2017 – 16 iunie 2017). (c.t.)

Vara n-a trecut, şcoala a-nceput

scoala12sept-022Ieri dimineaţă,  aglomeraţie mare în Sighetu Marmaţiei. Maşini, pietoni,  în sus şi-n jos, cozi la cele 5 tonete cu flori din Parcul Central. Mame cu copii de mână, domnişoare cu băieţi de mână, fete cu fete la braţ. Pe cer, Soarele radia de-atâta frumuseţe, cu căldură:15 grade-n zori, peste 30 după-amiază. N-am ieşit din vară, şcoala începe iară! Semn că toamna vine  doar după 15 septembrie, ziua când şcoala începea de când  ne ştim. Dar nimic nu mai este cum a fost înainte. Nici copiii, nici mămicile nu mai sunt aceleaşi!
La Liceul Pedagogic ”Regele Ferdinand” din Sighetu Marmaţiei, ieri dimineaţă a avut loc deschiderea festivă a noului an şcolar. Mi-a sărit în ochi o domnişoară care-mi zâmbea. Ce predaţi? am întrebat-o. O, nu! Eu abia sunt în clasa a XII-a. Sunt fiica lui… Şi-atunci mi-am amintit de prima ei zi de şcoală, când, acum 12 ani,  mama ei o trăgea de mână spre Liceul Pedagogic. Dar mămica unde e, am întrebat-o? şi fata a râs cu poftă!
În curtea cu sute şi sute de preşcolari, elevi, profesori, părinţi sau bunici s-au aşezat la masa oficială preotul Mihai Oprişanu de la Biserica Ortodoxă din apropiere, poliţistul de proximitate Florin Stan, primarul municipiului, ing. Horia Scubli, directoarea Liceului, prof. Diana Pozman, directorul adjunct, prof. Claudiu Chindriş,  foştii directori prof. dr. Odarca Bout şi prof. dr. Viorel Dragoş. S-a intonat Imnul Naţional şi s-a rostit o rugăciune. Directoarea a prezentat structura anului şcolar şi performanţele şcolare din  ultimul an dar a mulţumit totodată fostului vice-primar (actualul primar) pentru sprijinul acordat în vederea igienizării şi reabilitării celor 3 mari corpuri de clădiri: şcoala,  fostul internat cu săli de clasă şi sala de sport. Primarul  a apreciat bunele rezultate obţinute de acest liceu vestit de când lumea, a promis că Primăria va asfalta şi curtea şcolii şi le-a sugerat elevilor să rămână mereu tineri, să păstreze inima de copil până la adânci bătrâneţi.
De la directoarea liceului din ultimii 4 ani, prof. Diana Pozman, care predă de 38 de ani în această unitate am aflat că aici sunt circa o mie de preşco­lari, elevi de învăţământ primar, gimnazial şi liceal. ”Avem grupe de grădiniţă  şi  clase  de învăţământ primar dedicate aplicaţiei, profilul nostru fiind cu  preponderenţă pedagogic. Avem câte două clase de liceu   învăţători-educatoare la fiecare nivel IX, X, XI, XII,  plus câte o clasă de filologie şi matematică-informatică la fiecare nivel liceal. La nivel gimnazial avem câte două clase paralele. S-au făcut toate igienizările necesare şi s-au obţinut toate autorizaţiile de funcţionare. Suntem pregătiţi cu manuale şi tot ceea ce este necesar pentru buna desfăşurare  a procesului instructiv-educativ. Avem un colectiv de cadre didactice de excepţie, majoritatea sunt cu gradul II şi I, iar 9 profesori au doctorate în specialitate. Suntem un liceu apreciat în comunitatea locală. Nu­mai în aceste zile am avut 80 de solicitări de transfer dinspre  alte unităţi şcolare. Din păcate nu putem satisface toate cererile din cauza numărului limitat de locuri. Noi sperăm în continuare într-o bună colaborare cu Primăria, Consiliul Local şi cu părinţii, care sunt partenerii noştri educaţionali.” (Fl.N.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.