Sunt printre cei care păstrează şcoala pe o policioară de preţ a sufletului. Datorez şcolii educaţia cu care am pornit în lume şi mă gândesc la dascălii mei cu respect şi le trimit prinosul meu de recunoştinţă. Mulţi contemporani pronunţă cuvinte grele la adresa şcolii româneşti, însă eu cred că este păguboasă atitudinea de încovoiere în faţa unor opinii de ultimă oră lansate în eter de indivizi bolnavi de originalitate cu orice preţ.
Este adevărat, şcoala românească traversează vremuri grele. Clădită în timp de Gheorghe Lazăr, Spiru Haret sau Nicolae Iorga, şcoala trebuie să rămână Pantheonul de educaţie al poporului nostru. Viaţa nu recomandă metoda tabula rasa. Adică la orice cotitură dărâmi totul şi pui în loc ceva de import. Schimbarea în bine ne-o dorim, dar metodele de laborator nu vin de la sine şi nici nu le stăpâneşte cineva la perfecţie, astfel încât să-l convoci în cancelarie, spunându-i: De mâine, şcoala noastră naţională să arate alfel! Vedem ce s-a întâmplat din 1989 încoace. S-au schimbat miniştrii unul după alţii, unii dintre ei fiind însă teribilişti şi contraproductivi. Orice rectificare a unui portofoliu de idei existent poate fi benefică, dar când schimbările se ţin de mână, parcă asistăm la o partidă de domino fără de sfârşit…
Acum e pe rol alegerea directorilor în învăţământul preuniversitar. Doar că pasiunile politice se dovedesc mai încinse decât ecuaţia în sine. Credeam că o chestiune cu adevărat importantă îi va aduna alături pe cei responsabili. Da’ de unde?! A ieşit cu scandal! Nu trebuia să se ajungă aici!Desemnarea noilor cadre de conducere, indiferent de metodă, trebuie privită ca o componentă esenţială a anului şcolar şi nu trebuie să impieteze bunul mers al lucrurilor în instituţiile de învăţământ. Prin urmare, se cuvine să încredinţăm soarta şcolii cuiva în măsură să coordoneze şi să răspundă de tot ce ţine de anul şcolar, dar ÎNAINTE ca acesta să înceapă. Înaintea primului sunet de clopoţel.
La conducerea şcolilor nu trebuie să rămână, până la aflarea rezultatelor concursului, vechii directori. Cu ce motivaţie? Şi cu ce perspectivă? Şi cu ce garanţie că provizoratul în care băltesc nu se manifestă prin inhibiţii şi mahmureală? Dacă se va întâmpla aşa, vom avea o situaţie mai rea decât ne închipuim.
Nicolae BUD
