Sâmbătă, la complexul hotelier Solotvino-Resort din Solotvino (Slatina), a avut loc întâlnirea asociaţiilor culturale româneşti din Ucraina: regiunile Transcarpatia, Cernăuţi şi Odesa. Alături de conducerile celor 10 asociaţii au fost prezenţi diplomaţi români, istorici, profesori din şcoli şi universităţi, colaboratorii Uniunii Regionale “Dacia”, oameni de cultură şi ziarişti de pe ambele maluri ale Tisei dar şi oficialităţi din Transcarpatia şi România. Seminarul internaţional a avut loc cu prilejul împlinirii a 15 ani de activitate a Uniunii Regionale “Dacia” a Românilor din Transcarpatia. Marcarea acestui eveniment s-a făcut prin Proiectul finanţat de Ministerul Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni.

În deschiderea Seminarului a vorbit preşedintele Uniunii Regionale “Dacia” dr. Ion M. Botoş: “Vreau să le mulţumesc din suflet diplomaţilor români de la Consulatul General al României la Cernăuţi care de la înfiinţare (1998) au fost alături de românii din Transcarpatia. Românii din Transcarpatia au sufletul deschis în ceea ce priveşte colaborarea cu instituţiile statului român, mai ales cu cele din judeţele vecine: Satu Mare şi Maramureş. Am avut o colaborare foarte bună cu Departamentul Românilor de Pretutindeni. Am fost înţeleşi de multe ori, dar câteodată nu am fost auziţi. Asta din cauza schimbărilor foarte dese în instituţiile guvernamentale din România şi Ucraina. Ministerul Românilor de pretutindeni ar trebui să aibă două compartimente: unul pentru românii din jurul graniţelor ţării, unde ne-am născut şi trăim, iar celălalt pentru românii plecaţi în ţări îndepărtate. Noi nu suntem de pretutindeni, noi suntem români din Maramureşul istoric! Problemele comunităţilor istorice sunt legate de suflet, de neam, sunt probleme legate de istorie. Reprezentanţii Departamentului au venit adeseori în Transcarpatia, la invitaţia noastră şi au avut discuţii cu autorităţile raionale de la Teceu şi Rahău, raioane în care trăiesc compact zeci de mii de români. Unele probleme s-au rezolvat, altele se rezolvă mai încet. Relaţiile noastre cu instituţiile diplomatice româneşti din Ucraina au fost foarte bune, reuşind să ne apropiem unii de alţii. Dacă greu am reuşit să construim un pod peste

Tisa, acum am reuşit, după 25 de ani, să avem şi un Consulat al României în Transcarpatia, la Slatina. Dacă în perioada interbelică existau 7 poduri peste Tisa şi 13 puncte de trecere a graniţei, acum avem doar două Puncte de trecere a Frontierei, spre Sighet şi Halmeu. (Cele feroviare de la Câmpulung la Tisa şi Valea Vişeului sunt închise de 7 ani!). De 25 de ani, dorinţa noastră a celor din stânga şi dreapta Tisei este să construim acel pod din beton armat pe 4 benzi (autoturisme, pietoni, autocare, autotrenuri) între Sighet şi Biserica Albă. Podul istoric Sighet- Slatina este doar pentru pietoni şi autovehicule sub 3,5 tone. Mulţumim Consulatului General al României la Cernăuţi, dnei consul general Eleonora Moldovan (născută în stânga Tisei) care au fost alături de noi şi la bine şi la rău.”
Dr. Eleonora Moldovan, consul general al României la Cernăuţi: “Lucrez cu dl Botoş de 3 ani, de când ocup acest post. Mă bucur să văd în sală alături de Uniunea Dacia şi pe preşedinţii sau reprezentanţii celorlalte asociaţii culturale româneşti din Transcarpatia, să văd români volohi din Poroşcovo,să văd invitaţi din România, de la Baia Mare, Sighet,
Negreşti, Petrova, Satu Mare şi Oradea, din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Bihor cu care dl Botoş are sau a avut în derulare importante proiecte transfrontaliere. Mă bucur să-l văd aici pe dl director Radu Baltasiu de la Institutul Cultural Român care în ultima perioadă este prezent în comunitatea românească din dreapta Tisei, cunoaşte problemele şi aspiraţiile românilor de aici. Mă bucur să mă întâlnesc la seminariile organizate de dl Botoş cu maramureşenii mei, cu dl Teodor Ardelean din Baia Mare, directorul Bibliotecii Judeţene “Petru Dulfu” care are din anul 2000 secţie în limba română la Centrul Multicultural din Biserica Albă. Prin dl Botoş am organizat şi la Cernăuţi proiecte prin care maramureşenii din Sighetu Marmaţiei au ajuns la Cernăuţi unde au promovat tradiţiile specifice Maramureşului în rândul bucovinenilor şi au făcut foarte interesantă această interferenţă culturală. Prin dl Botoş românii din Maramureşul istoric au consolidat relaţia lor culturală, identitară cu românii din Bucovina de Nord. În virtutea acestei experienţe, şi acum, în sală, se află o importantă delegaţie din Cernăuţi. E important să ne cunoaştem valorile, să le promovăm în rândul comunităţii noastre, dar de asemenea este foarte important ca acest patrimoniu cultural moştenit să fie cunoscut şi de alte popoare şi minorităţi cu care românii din Transcarpatia convieţuiesc de ani de zile. Împreună cu noi se află aici primul consul al Consulatului României la Slatina, dl Gabriel Nicola, care sper ca în câteva zile îşi va asuma misiunea sa în zonă. Consulatul General al României la Cernăuţi şi Ambasada României la Kiev au făcut eforturi substanţiale pentru ca reprezentanţa diplomatică a României la

Solotvino (Slatina) să-şi înceapă activitatea. Consulatul de aici este un rezultat al muncii noastre comune, atât al autorităţilor române dar şi al comunităţii româneşti de aici. Luni, dl consul Nicola va primi diligenţele stratului ucrainean, iar de miercuri domnia sa îşi va începe activitatea şi va încerca să îndeplinească toate nevoile, diligenţele care îi sunt atribuite de statul român şi convenţiile internaţionale, să rezolve toate problemele comunităţilor româneşti din dreapta Tisei, împreună cu asociaţiile româneşti de aici. De miercuri aşadar, misiunea Consulatului General de la Cernăuţi va fi mai restrânsă în regiunea Transcarpatia. Vă mulţumesc încă o dată pentru disponibilitatea dvs. A fost o reală plăcere de a vă întâlni şi colabora cu dvs. cei care reprezentaţi comunitatea românească din dreapta Tisei. Vreau să le mulţumesc primarilor din localităţile Slatina, Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Biserica Albă, Strâmtura, Topcina, directorilor de şcoli, dlui Taras Daţio de la Universitatea din Ujgorod, tuturor celor 5 preşedinţi ai asociaţiilor româneşti din dreapta Tisei: Gheorghe Opriş, Vasile Iovdi, Ion Botoş, Mihai Tocar şi Anica Bococi”
Au mai vorbit: domnii Gheorghe Anghel, reprezentantul Ambasadei României la Kiev, Emil Rapcea, consulul general al României la Odesa, Gabriel Nicola, consulul României la Slatina, Ion Popescu, preşedintele Uniunii Interregionale “Comunitatea Românească din Ucraina”, Radu Baltasiu, ICR Bucureşti, Mihailo Mihailovici, reprezentantul administraţiei Raionale Teceu, coordonatorii de proiecte transfrontaliere Tiberiu Moraru (Oradea) Natalia Lazăr (Negreşti Oaş), Angela Buciu, Teodor Ardelean (Baia Mare). Din sală, despre greutăţile obţinerii cetăţeniei române s-au lamentat prof. Mihai Opriş (Slatina) prof. Ileana Gandig (Bouţu Mic). Cu argumente istorice a venit dr. Ilie Gherheş (Baia Mare). Momentul artistic a fost susţinut de grupul Şiman din Slatina.




























