Cînd se folosesc anvelopele de iarnă?

0
277

Poliţiştii maramureşeni reamintesc că, legislaţia în vigoare nu condiţionează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, ci de starea părţii carosabile, respectiv atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, în aceste condiţii, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
Nerespectarea acestor obligaţii se sancţionează cu amendă între 9 şi 20 de puncte-amendă (între 1.125 lei şi 2.500 lei). În afară de sancţionarea cu amendă, se va reţine certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie.
Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
Conducătorilor de autovehicule li se recomandă să adopte o manieră preventivă de condus, să respecte regulile de circulaţie şi pe ceilalţi participanţi la trafic.
În condiţiile unui trafic aglomerat sau a apariţiei blocajelor rutiere cauzate de precipitaţii, păstraţi-vă calmul, nu blocaţi intersecţiile şi nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.