14 migranţi opriţi la frontieră

0
389

În cadrul acţiunilor de supraveghere, poliţiştii de frontieră din Sânnicolau Mare, împreună cu jandarmi şi poliţişti, au depistat 5 cetăţeni iranieni şi 9 irakieni, dintre care 2 minori, care au încercat să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Miercuri, 19 octombrie, în jurul orei 21, operatorul Sistemului optronic de supraveghere (cu termoviziune) din cadrul Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a observat un grup de persoane, care se deplasa dinspre Serbia spre România.
Imediat s-a declanşat o acţiune specifică, împreună cu jandarmi şi poliţişti, fiind depistate 14 persoane, de origine asiatică. Persoanele în cauză au fost preluate şi transportate la sediul Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări, unde s-a stabilit că, grupul este format din 5 cetăţeni iranieni şi 9 irakieni, dintre care 2 minori, în vârstă de 16 şi 17 ani, care nu aveau documente asupra lor. Aceştia au declarat că au plecat din Serbia cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. Totodată vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe pentru cercetarea în comun a evenimentului, respectiv punerea în aplicare a acordului de readmisie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.