Peste 300 de guri de mină zac nepăzite în Maramureş

0
694

• obiectivele reprezintă un adevărat pericol!

Problema pe care a lăsat-o mineritul maramureşean în urmă, după închiderea completă a activităţii în anul 2007, este una complexă şi greu de rezolvat. Pe lângă poluarea mediului mai există şi problema legată de paza perimetrelor închise.

Asigurarea pazei gurilor de mină este cu atât mai necesară cu cât hoţii nu ţin cont de nimic: sparg blindajele, fură fierul şi intră în galerii în căutare de alte metale pe care le pot vinde. De aici şi până la adevărate tragedii, precum s-au întâmplat în ultimii ani, nu mai este decât un pas. Pentru a putea asigura paznici la aceste obiective ar fi nevoie de peste 1.000 de persoane angajate, care ar costa bani buni pe care însă nimeni nu este dispus să îi plătească: „Am avut discuţii legate de cele în jur de 370 de guri de mină. Dintre acestea o parte au fost închise, nu toate, însă dacă mergem să le verificăm pe cele închise, vom constata că au fost sparte. Este foarte greu să şi păzeşti aceste obiective. Domnul Gâlcă (n.r. directorul Remin), la întâlnirea mea cu dânsul, mi-a făcut un calcul simplu: 370 de guri de mină înmulţit cu cinci oameni, cum calcula el, care să lucreze pe schimburi şi aşa mai departe, gândiţi-vă numai cât personal ar fi necesar de angajat doar pentru pază. Deci cunosc situaţia în amănunt, nu numai de când sunt prefect. O cunosc de când lucram la Finanţe şi gestionam partea de control financiar şi am fost în verificări la Remin de multe ori. Am fost personal, în urmă cu câteva săptămâni, la Ministerul Mediului şi am discutat problemele. Ministerul Eco­nomiei are fonduri foarte scăzute cu privire la a continua procesul de ecologizare”, a explicat Sebastian Mihai Lupuţ, prefectul de Maramureş.

Puţurile de aeraj nesecurizate, un pericol iminent la Baia Sprie

Una dintre problemele înregistrate în Baia Sprie este reprezentată de galeriile de mină sau puţurile de aeraj nesecurizate. Chiar dacă accesul în ele este blocat cu grilaje, hoţii de fier le demontează în doar câteva zile de la instalare şi obiectivele rămân un pericol: „În ceea ce priveşte problema minelor închise, deocamdată nu există nicio perspectivă reală din punctul meu de vedere. Politicile guvernamentale slabe nu au reuşit să dea nici măcar acea lege a minelor şi până când ea nu va fi clarificată cred că avem o problemă de lipsă de asumare a deciziei din partea guvernanţilor şi nu le fac o vină celor de acum, dar de-a lungul vremii toţi au fugit de decizia asta. Strict legat de galeriile de mină din comunitatea noastră, avem probleme la unele dintre ele, în sensul de a asigura paza, mai ales la puţurile de aeraj care sunt un pericol iminent, fără grătare. Nici măcar nu ai cum să le securizezi pentru că dacă pui un grilaj de fier ţi-l fură într-o săptămână. La mină lucrează 10 oameni care asigură un perimetru de 600 de hectare. Cu atât de puţini oameni şi dacă ar fugi ca iepurii tot nu ar putea să păzească toate obiectivele. Cei avizaţi ştiu ce pericol reprezintă treaba asta, cei neavizaţi nici măcar nu ajung în zonele alea că-s destul de greu accesibile. Ne-a ferit Dumnezeu până acum că n-am avut probleme, dar asta nu înseamnă că nu am putea avea”, a declarat Dorin Paşca, primarul oraşului Baia Sprie.

Soluţia de ecologizare propusă de guvernanţi, aproape imposibil de aplicat

mina-cavnic-5Ministerul Mediului a propus o soluţie autorităţilor judeţene, însă aceasta pare sortită eşecului încă din faşă: „Am discutat cu cei de la Mediu despre ce s-ar mai putea face din punctul lor de vedere. Mi-au dat nişte soluţii care sunt greu de abordat în sensul că s-ar putea accesa fonduri europene pe parte de ecologizare şi închidere de perimetre miniere, pe Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), dar asta ar însemna să se facă transferul activelor de la Remin sau Conversmin, depinde de cine ţin perimetrele, în administrarea publică a unităţii administrativ-teritoriale de care aparţin. Apoi, primăriile ar trebui să facă proiecte şi să le ecologizeze după care să treacă înapoi în administrarea Conversminului, să le administreze ei. Este foarte complicat. Eu personal sunt destul de reticent că unii primari şi-ar lua o asemenea grijă pe cap. Mai mult, în gestiunea Ministerului Economiei iazurile figurează ca şi depozite minerale. Ca să poată trece din administrarea lor către UAT-uri ar trebui făcute analize, ministerul să-şi dea avizul că ele nu mai reprezintă economic nicio valoare, ca să poată fi închise şi abia atunci ar putea fi preluate de primăriile în a căror rază administrativă sunt amplasate”, a mai spus prefectul.

Prefectura va elabora un document cu toate problemele de mediu

galerie-minaReprezentantul Guvernului în teritoriu îşi doreşte să înfiinţeze un grup de lucru care să elaboreze un document complex cu privire la toate problemele de mediu, produse de activitatea minieră în Maramureş. Raportul va fi prezentat celor de la Ministerul Mediului pentru a-i conştientiza cu privire la situaţia reală a poluării din zona noastră, pentru ca ei să poată lua măsurile care se impun: „Îmi doresc să înfiinţez un grup de lucru cu reprezentanţi de la APM, de la Garda de Mediu, Ape, Remin şi prefectură. Acesta ar urma să facă o lucrare pe care mai apoi să o transmit Guvernului. Pentru că toate aceste instituţii ştim absolut tot şi aşa am putea transmite o situaţie reală cu ce se întâmplă în acest moment cu tot ce înseamnă imobile şi active ale Reminului din punct de vedere al afectării mediului. Voi încerca să conştientizez autorităţile la vârf, la nivel guvernamental, de problemele care sunt în Maramureş pe această linie de mediu. Eu sunt convins că Ministerul Economiei ştie doar la nivel de direcţii şi aşa mai departe, despre problemele de la noi. Însă ministrul, secretarul de stat, ar trebui să cunoască din acest raport problemele de mediu ale zonei, în detaliu. Pe baza acestei documentaţii să încerce să facă o strategie de ecologizare a zonei, până la urmă, ţinând cont de faptul că evoluţia companiei Remin oricum merge spre închidere. Acum s-au făcut evaluări la anumite active, care încep să se vândă, deci încet, încet Compania Remin se va închide. Dacă vor exista anumite locaţii care vor fi rentabile, în urma unor studii efectuate, şi se vor redeschide de anumiţi privaţi este altceva, dar restul perimetrelor miniere trebuie ecologizate, închise, şi atunci trebuie să vedem ce facem, de unde pornim. Ministerul Mediului trebuie să-şi elaboreze o strategie de zonă. Prin această lucrare pe care doresc să o întocmim, eu nu cer fonduri, ci doar o să le cer să îşi aplece atenţia asupra problemelor de mediu care pot apărea în judeţul nostru”, a conchis Sebastian Mihai Lupuţ, prefectul judeţului Maramureş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.