Sfânta Liturghie Arhierească la biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Baia Mare

0
566

Ieri, 26 octombrie 2016, cu începere de la ora 10,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la biserica cu hramul „Sfântul Mare Mu­cenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din municipiul Baia Mare, cartierul Valea Borcutului, preot paroh Augustin Onea. Sfânta Liturghie Arhierească de ziua hramului acestei biserici a devenit o tradiţie pentru ierarhul maramureşean, care vine an de an aici, ca să fie întărire duhovnicească pentru credincioşi.
Din sobor au făcut parte pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial, pr. Fabian Coroian, protopop de Baia Mare, pr. dr. Vasile Borca, lector universitar la Centrul Universitar „Nord” din Baia Mare, preotul Augustin Onea, paroh, preoţi din parohiile vecine din Baia Mare şi din altă parte.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie Arhierească au fost date de Corul bisericii, dirijat de profesoara de muzică Raluca Florica Onea, fiica preotului paroh.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de P.S. Iustin Sigheteanul, care s-a referit la pericopa evanghelică a sărbătorii şi la viaţa Marelui Mucenic Dimitrie, un iscusit militar, ajuns general la 20 de ani, care şi-a dat viaţa pentru Hristos. Pe parcursul derulării ei, predica a fost susţinută cu multe cuvinte din învăţăturile biblice, pentru ca să se aşeze mai temeinic în inima credincioşilor.
•••
Comunitatea parohială din această parte a Băii Mari s-a format în anul 2001, sub păstorirea preotului Augustin Onea. Biserica este situată într-un cartier minier vechi al oraşului, Valea Borcutului, de la al cărui izvor de apă minerală, numită de localnici borcut, îi vine şi numele. În acest cartier există o biserică, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, întemeiată, la cererea credincioşilor, ca şi capelă, în anul 1907 de Alexiu Pocol, fostul primar al Băii Mari şi proprietar al minei de aur, cel mai bogat om al momentului. Fosta capelă s-a transformat în biserică parohială în vremea regimului comunist. Comunitatea ortodoxă mărindu-se ca număr, a fost înfiinţată actuala parohie, sub păstorirea slujitorului bisericii vechi, Augustin Onea, din care s-a desprins actuala comunitate.
Demersurile pentru construcţia noii biserici au demarat în anul 1999, iar în 2001 se slujea deja în demisolul bisericii. De la sfârşitul lunii iulie a început pictarea bisericii în tehnică frescă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.