În redacţie se mai văd şi acum urmele lui Augustin Cozmuţa, lampa de birou ne luminează serile pentru corectură, în cuier se află vesta maro fără de mîneci…
Influenţa sa este implicită în direcţia echilibrată pe care o are ziarul nostru, prin găzduirea deopotrivă a opiniilor pro şi contra unei idei. Augustin Cozmuţa a fost primul redactor-şef al cotidianului Graiul Maramureşului, erau vremuri de început de drum, iar tactul său a făcut diferenţa între libertatea de expresie şi haosul contestărilor. N-a ezitat să intre în arenă, provocîndu-şi preopinenţii la dialog şi replică. Avea tăria convingerilor democratice, ştia să spună lucrurilor pe nume, fără să recurgă la cuvinte din aria insultei şi calomniei. El a impus această normă nescrisă a ziarului, să dăm cuvînt fiecăruia dintre cei care au ceva important de spus.
Lampa de pe birou a rămas reglată pentru el, la o palmă de masă, ca să lumineze rîndurile cu litere mărunte. Gusti purta ochelari de vedere, zecile de ani de citit şi de scris pe hîrtia velină s-au adunat în lampa cu bec incandescent fixat la maximum de lucşi. Obiectul păstrează ceva din cel care l-a folosit, iar alături monitorul Packard Bell măreşte litera după dorinţă, în vreme ce veioza ne iluminează în alt fel serile de cap limpede la ediţia de mîine. Uneori lampa cu buton se aprinde singură, vîntul deschide fereastra şi aerul nopţii face ca vesta maro să vibreze şi ea…
Augustin Cozmuţa a impus editorialul în Graiul, travaliul său cotidian, pe parcursul atîtor ani, a ţinut trează opinia publică din judeţul Maramureş şi i-a dat încredere că împreună sîntem o comunitate. În trupul său aparent firav, Gusti purta puterea de a explica lumea din punct de vedere cultural, social, politic. Nu cădea în capcana evenimentelor, răzbătea pînă dincolo de ele, cu discernere filosofică. Îşi păstra surîsul politicos, nu-şi ieşea din fire, la judecata zilei spunea adevărul rece, pentru cine avea urechi de auzit. Reuşea să fie tranşant fără ca cineva să se arate supărat, performanţă greu de egalat.
Gusti făcea parte din seria de ziarişti care au trecut prin epoca populară, o parte nu mai sînt (Aurel Peride, Emil Covaci, V. R. Ghenceanu, Ion Nan, Ioan Topan, Gheorghe Peter, Mihai Mureşan), îşi crease statutul de intelectual necenzurat, apropiat de cărţile lumii. Textele sale erau un discurs livresc neostentativ, îşi crease locul onorant de cursor director nu doar al ziarului, ci şi al literaturii, al artei plastice, cronicile sale teatrale şi picturale acoperind nevoia unei reviste de cultură a judeţului. Era spiritual, reuşea să extragă rădăcina pătrată din eveniment, surprinzîndu-i pe auditori la lansările de carte, vernisaje, cenacluri, evenimente culturale. Nu avea darul pălăvrăgelii. Rămîne model de profesionalism jurnalistic şi performanţă intelectuală.
Augustin Cozmuţa a fost omul potrivit, neşantajabil moral, care a marcat o lungă perioadă destinul ziarului nostru. Miile de articole semnate Augustin Cozmuţa, Aug. Cozmuţa sau A.C. Ioan se află în colecţia din arhivă, descriu o epocă în care scriptorul a lăsat tipare adînci. Alţi redactori lucrează acum la Graiul Maramureşului, alte obiceiuri şi tendinţe apar, însă urmele lui Gusti nu se pot şterge, articolele sale citite prin ani marchează istoria locului, sînt staţii obligatorii în durata culturală a regiunii. Sîntem astăzi mereu grăbiţi, nu găsim timp să-i ascultăm pe ceilalţi, trăim într-o fugă de la un eveniment la altul, de la un articol la altul… Gusti domina timpul, reuşea să aleagă esenţa. Sub lampa albastră cu şurub, aşeza hîrtia A4 şi stiloul caligrafia literele rotunde şi egale. De unde avea atîta putere?!
Augustin Cozmuţa s-a pensionat la 65 de ani şi a plecat de la ziar pentru a începe o muncă la care visase de tînăr, să fie redactor de revistă literară. Să nu mai corecteze articole valabile o zi, să-şi adîncească basorelieful carierei, să lase însemne în reviste şi în cărţi, îndeplinindu-şi soarta de scriitor.
Urmele lui Augustin se văd în grădina casei sale din Ferneziu, de un an ploaia şi vîndul nu face decît să le adîncească. Au rămas şi la redacţia noastră, precum manifestele pe pereţi. Sînt perceptibile în aria culturală de la revista Nord Literar. Dar şi în sufletele noastre a lăsat urme de neşters… Cineva deschide uşa biroului, vesta maro se mişcă, lampa electrică se aprinde… Gusti rămîne în amintirea noastră, cartea de interviuri stă pe tăblia mesei, degetul şi vîntul întorc prima filă…
