Guvernul a înfiinţat Comitetul interministerial pentru trecerea la moneda euro

0
297

Comitetul interministerial pentru trecerea la moneda euro va fi coordonat de primul-ministru, în calitate de preşedinte, de ministrul Finanţelor Publice şi de guvernatorul Băncii Naţionale a României – cu respectarea raporturilor de colaborare şi a independenţei băncii centrale – în calitate de vicepreşedinţi, potrivit unei hotărâri adoptate, săptămîna trecută, de Guvern.

Guvernul precizează că, pentru adoptarea monedei unice este necesară realizarea unui plan naţional pentru trecerea la euro care să stabilească o serie de acţiuni concrete pe mai multe paliere (tehnice, organizatorice, juridice şi de comunicare). Elaborarea acestui plan şi a calendarului acţiunilor necesare pentru adoptarea monedei euro intră în atribuţiile Comitetului interministerial.
Din Comitetul interministerial vor face parte reprezentanţi ai principalelor instituţii care vor fi angrenate în proces: Cancelaria Prim-ministrului, Ministerul Finanţelor Publice, Banca Naţională a României, Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Energiei, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârs­t­nice, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării ştiinţifice, Institutul Naţional de Statistică, Comisia Naţională de Prognoză, Consiliul Concurenţei. Comitetul va organiza şi dezbateri cu societatea civilă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.