Şedinţa festivă a CJ Maramureş

0
410

Ultima şedinţă din anul 2016 a Consiliului Judeţean Maramureş a avut loc joi, 22 decembrie, în cadru festiv (a fost prezent episcopul Iustin Sigheteanul).
Primul proiect a făcut referire la modificarea anexei Hotărârii Consiliului judeţean Maramureş 23/2016 pentru aprobarea Planului de întreţinere, reparaţii curente şi periodice pe reţeaua de drumuri judeţene în anul 2016. Tot cu unanimitate de voturi s-au votat atribuirea licenţelor de transport pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare al revistei de cultură Nord Literar. La punctul 4, cel privind modificarea Statului de funcţii al Bibliotecii judeţene ”Petre Dulfu” Baia Mare, consilierul judeţean Teodor Ardelean, director al instituţiei de cultură, s-a abţinut de la vot, însă colegii săi au aprobat proiectul. Tot cu 33 de voturi din 33, au fost adoptate hotărârile privind Planul de ocupare a funcţiilor publice pentru anul 2017 şi cofinanţarea cu 10% a unor investiţii finanţate în anul 2017 prin transfer de la Ministerul Sănătăţii.
Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare şi Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare au prezentat planul investiţiilor pe care doresc să le realizeze în 2017, cu finanţări de la Ministerul Sănătăţii. În situaţia în care aceste proiecte vor fi aprobate la nivel central, Consiliul Judeţean se angajează să contribuie cu o cofinanţare de 10%.
Şedinţa s-a încheiat cu un mesaj transmis de reprezentanţii partidelor. Din partea grupului PSD a vorbit consilierul judeţean Anton Rohian. În numele grupului UDMR, s-a adresat celor prezenţi Gyongyike Bondi, care a transmis cetăţenilor Maramureşului de etnie maghiară urări şi în limba maghiară. Din partea grupului PNL, a vorbit consilierul judeţean Marinel Kovacs (PNL este singurul partid aflat în opoziţie în Consiliul Judeţean). Din partea Coaliţiei pentru Baia Mare a vorbit Cristian Anghel. (A.B.M.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.