Din umbra prieteniei, mai mult decît literare, care mă apropie de mai bine de trei decenii de Uncheşu’ Echim, din umbra Maramureşului sub a cărui colosală cupolă mitică ne adăpostim amîndoi, care cum putem, mai la larg ori mai la strîmtoare, din umbra vîrstei care ne ajunge din urmă şi ne şi întrece, dar mai ales din Umbra (care) nu îşi împarte prada cu nimeni (Editura Echim, 2016), noul volum de poeme semnat de Echim Vancea tocmai cînd viaţa lui a împlinit treisprezece luştri – încerc să scot la lumină cîteva gînduri/şiruri, pe cît îmi va fi posibil, în armonie cu această impresionantă sinteză lirică, oferită întreagă iar nu împărţită.
Să trasăm, pentru început, cu ajutorul Dicţionarului Universal al Limbei Române, alcătuit de Lazăr Şăineanu, hotarele semantice ale domeniului pe care nobilul de Năneşti îl ia în stăpînire poetică: “umbră f. 1. Întunecime produsă prin interpunerea unui corp opac: eclipsele de lună sunt cauzate de umbra pămîntului; 2. Împiedecarea razelor soarelui: arborii dau umbră; 3. Umbră dată de arbori: întins la umbră doarme; 4. Imagine produsă de umbra unui corp pe o suprafaţă: se resfrînge ca’n oglindă a copilăriei umbră Em.; 5. fam. închisoare, gros: îi băgă la umbră Pann; 6. într’un tablou, coloare obscură: a menaja umbrele; 7. fig. aparenţă uşoară: o umbră de adevăr; 8. obscuritate morală, uitare: a lăsa în umbră o mulţime de fapte; 9. pl. sufletele morţilor pe cari Grecii antici le considerau ca un fel de fantome: infernul era locaşul umbrelor; (poetic) umbre de noroade Gr. Al.; 10. Bot. nume de plante: umbra iepurelui, sparanghel; umbra nopţii, zârnă [Lat.UMBRA].” (În A noua ediţiune a lucrării numite mai sus, pag. 677.)
Aş putea exemplifica lesne, citînd din cuprinsul volumului, toate orizonturile semantice inventariate mai sus. Urmînd, însă, imperativul conţinut în titlul volumului, n-o voi face (şi pentru a nu fărîmiţa ceea ce este întreg), lăsînd cititorului satisfacţia de a le întîlni şi a se confrunta singur cu ele. Ceea ce, însă, voi spune chiar de la început este că umbra, în viziunea poetică a lui Echim Vancea, nu mai este doar o proiecţie bidimensională a unui corp tridimensional. Ea primeşte, printr-o originală rostire/rostuire poetică, o a treia dimensiune ce-i este proprie. Ca un adevărat alchimist al septentrionului, Echim Vancea extrage, în retortele sinelui său liric, lumina reziduală din urzeala umbrei, dîndu-i înălţime, conferindu-i monumentalitatea verticală a fleşelor bisericilor de lemn din Maramureş.
Şi, totuşi, acest volum al acestui robust poet al Maramureşului, este, în opinia mea, cel mai puţin maramureşean! Umbra – spun cele mai vechi învăţături yoga – reprezintă cel dintîi limbaj cosmic. O spune, eufemistic-metaforic, chiar poetul: “umbra s-a aşezat pe pagina de gardă a poemului” (această formulare nu este doar o explicitare a elegantei formule grafice de tehnoredactare a cărţii). Umbra este mereu un prolog şi un memento, este memorie. Într-un posibil index al cărţii, vom vedea că umbra e (cu două excepţii) doar substantiv, mai mult decît unul comun, investit cu puteri supranaturale, magice, stînd mereu la pîndă sau de veghe: “aducerea-aminte eliberează lespezile/de umbrele şerpilor zburători”. Umbra poate fi “sîrmă ghimpată”, “linţoliu”, “întrupare efemeră”, “despuiată”, “piele a lucrurilor” (împieliţări, cum ar spune Magistrul din Cajvana, Luca Piţu), ecou al “clopotelor”, “golită de focuri” (îngheţată în nefiind)…
Umbra poate fi contrafort pentru poziţia fiinţei: “rezemaţi/de umbra/altor tăceri”, dar poate fi şi pharmakon: “umbra mătrăgunii”; umbra din cosmosul poetic al lui Echim Vancea nu estompează, ci “luminează somnul greierilor” şi “vibrează în umbra statuilor”.
Poetul face un “ocol din umbră în umbră” al Lumii şi al Fiinţei. Nu singur (ca în volumul mai vechi al său, O noapte de umbre), ci asistat de o – îndrăznesc să spun, suplinind astfel o analiză stilistică a poemelor sale – întreagă familie de poeţi, români sau străini: Gellu Naum, Vladimir Holan, Ileana Mălăncioiu, Emil Botta, Cezar Ivănescu, Virgil Mazilescu, Jorgé Luis Borges, Federico Garcia Lorca, Constanţa Buzea, Ştefan Aug. Doinaş, Ana Blandiana, Mariana Marin, Nicolae Labiş, George Bacovia, Ioan Es. Pop. Putem astfel întrevedea registrul liricii sale şi tipul atitudinii auctoriale. Şi, deşi nu i-a evocat direct, i-aş alătura în această expediţie în lumea umbrei şi pe Ion Iuga (cu Povara umbrei) ori Simion Şuştic (cu Tectonica umbrei).
Ca o umbră a evanghelistului, poetul murmură concluziv: dacă “umbră nu ai nimic nu ai”. Echim Vancea are însă, fără îndoială, o umbră poetică inconfundabilă, din care lumina unui sine poetic răzbate în poemele sale ca în vitraliile unei catedrale.
Vasile GOGEA
