1.863 de lei – costul lunar pentru un asistat la Căminul de vârstnici

0
407

Consiliul Orăşenesc Baia Sprie a aprobat noile niveluri ale cheltuielilor de întreţinere pentru un asistat şi a contribuţiei de întreţinere datorată de asistaţi şi/sau de aparţinătorii legali ai persoanelor asistate de la Căminul pentru persoane vârstnice Baia Sprie, valabile în anul 2017. Astfel, conform deciziei aleşilor locali din Baia Sprie, cheltuielile de întreţinere pentru un asistat al Căminului de pensionari din Baia Sprie s-au stabilit la suma de 1.863 de lei/luna pentru anul în curs. Din această sumă se scade contribuţia de întreţinere datorată de fiecare asistat şi/sau de susţinătorii legali ai acestuia, sumă care este în cuantum de 60% din pensia asistatului. Diferenţele de până la 1.863 de lei vor fi suportate de către consiliile locale de pe raza cărora provin asistaţii, potrivit convenţiilor încheiate între furnizorul de servicii sociale şi administraţiile locale în cauză.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.