O zi de distracție la parcul de aventură din Săpânța

0
3

În ultima perioadă, copiii și tinerii din sistemul de protecție al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș au avut parte de numeroase momente de veselie, relaxare și bună dispoziție, prin activități care le-au oferit ocazia să descopere locuri noi, să lege prietenii și să se bucure de experiențe deosebite.
Dincolo de distracție, fiecare astfel de ieșire înseamnă timp petrecut împreună, socializare, apropiere și amintiri care rămân în suflet.
”Un astfel de prilej de bucurie a fost și ieșirea organizată pentru o parte dintre co-piii și tinerii de la Casa de Tip Familial Bradului din Sighetu Marmației, care au petrecut o zi minunată la parcul de distracții din Săpânța. Jocurile, voia bună, momentele de relaxare și atmosfera plină de energie au transformat această experiență într-o adevărată a­ventură. Zâmbetele, entuziasmul și bucuria copiilor au fost cea mai frumoasă dovadă că uneori cele mai prețioase daruri sunt experiențele trăite împreună”, au declarat oficialii DGASPC Maramureș. Această acțiune a fost organizată voluntare de la ”Ajungem Mari”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.