Ştefania Bălăceanu este cel mai recent transfer al secţiei feminine a CS Minaur, transfer ce a fost anunţat tot în cadrul conferinţei de ieri. Jucătoarea născută la Făgăraş poate evolua la linia de 9 m, atît ca inter dreapta sau stînga, cît şi în centru, şi a jucat ultima oară pentru ACS Sepsi-Sic Sfântu Gheorghe. „Am venit aici cu gîndul de a face performanţă, de a îmbunătăţi atît jocul meu, cît şi al echipei. Sper într-o colaborare bună, fiind un sport de echipă am să dau tot ce pot şi sper să ajungem cît mai sus”, a declarat proaspăta achiziţie a CS Minaur, Ştefania Bălăceanu.
„Ne dorim ca acest transfer să aducă o creştere atît din punct de vedere al calităţii lotului, cît şi a aportului sportivei la rezultatele echipei. Cred şi sper că se va integra cît de repede în colectivul nostru, avem nevoie de elemente cît mai bune, mai ales în linia de 9 m, pentru că sînt jucătoare decisive în cele mai multe meciuri”, a punctat directorul CS Minaur. Contractul jucătoarei în vîrstă de 21 de ani se va întinde pe o perioadă de 6 luni, Ionuţ Marta motivînd acest aspect: „Pentru început am căzut de acord pentru semnarea unui contract pe o perioadă de şase luni de zile din două motive. Unul, pentru a vedea modul în care se acomodează şi agrează modul în care vedem noi mişcarea handbalistică, iar în al doilea rînd pentru a putea şi noi să ne convingem de calităţi şi utilitate, în funcţie de obiectivul care se impune pentru anul viitor. Dar, cred eu, că prin seriozitate şi dacă ne vom respecta toate angajamentele, atît faţă de Ştefania, cît şi faţă de restul sportivilor care activează acum în clubul nostru, vom putea la vară să venim cu oferte concrete să continuăm împreună proiectul privind dezvoltarea handbalului băimărean de a reveni acolo unde tradiţia ne obligă”.































