Finlanda – Cerul care atinge pământul

0
515

Ţările din nordul Europei sunt de ani buni în vârful clasamentelor în ceea ce priveşte bunăstarea şi calitatea vieţii, iar Finlanda îşi reclamă pe bună dreptate partea sa de merit pentru această poziţie privilegiată din ierarhie. Sistemul şcolar finlandez e considerat printre cele mai bune din lume, standardele sanitare sunt printre cele mai ridicate şi pare că întreaga naţiune este un eficient laborator tehnic capabil să ţină piept unor coloşi precum Statele Unite şi Japonia. Multinaţionala Nokia, ca să cităm exemplul poate cel mai cunoscut, este finlandeză. Cu toate acestea însă, trebuie să vă mărturisesc că nu acestea au fost argumentele atunci când am ales să pornim spre Finlanda. Am simţit mai degrabă chemarea subtilă şi tăcută a unei naturi sălbatice, decât pe cea zgomotoasă a mult trâmbiţatelor succese ale acestei ţări în plan social, economic sau tehnologic.

Întâlnire cu Moș Crăciun la el acasă
Întâlnire cu Moș Crăciun la el acasă

Aterizaţi la Lappeenranta, orăşel aflat pe malul marelui lac Saimaa, ne dăm aproape imediat seama că am ajuns pe un pământ unde prezenţa omului e discretă şi rară. Aeroportul, minuscul, e înconjurat de brazi şi ochiuri de apă. Unde sunt persoanele? Până şi oraşele par învăluite, absorbite aproape de maiestuoasa, rarefiata atmosferă nordică.
Lappeenranta este, vară de vară, gazda unei expoziţii de sculpturi în nisip; creaţii pline de fantezie, elaborate, bine realizate pe care, cu toate acestea, le-am admirat aproape în deplină solitudine… Savonlinna, oraşul celebru pentru impunătorul său castel medieval, se animează în fiecare lună iulie odată cu festivalul de operă, întâlnire de faimă mondială organizată aici, ca mai apoi să recadă în lunga sa obişnuită letargie destinată să dureze până în anul următor la aceeaşi dată… La Oulu, cel mai nordic oraş al Finlandei, tineri şi mai puţin tineri se refugiază adesea din faţa vremii neprielnice în Tietomaa, muzeu al ştiinţei şi centru didactic interactiv.

Oulu - copiii Finlandei și lumea virtuală
Oulu – copiii Finlandei și lumea virtuală

Un loc destul de tulburător în perfecţiunea lui tehnologică. Pe măsură ce ne îndreptăm spre nord, ne cufundăm într-o lume din ce în ce mai primordială. Parcurgem străzi puţin sau deloc circulate, traversate doar din când în când de reni şi flancate de nesfârşite păduri de brazi şi mesteceni. Am ajuns până în Laponia, pământ al populaţiei sami. Natura e minunată, dar parcă lipseşte ceva, ceva atât de important pentru noi! Să fie oare acel contact uman direct, cald, care este mereu un reper în călătoriile noastre? Oamenii sunt cheia, codul de acces care ne permite să intrăm în profunzimea spiritului care animă orice loc… dar în Finlanda ei sunt pe cât de puţini pe atât de evazivi. Duminica nu merg la liturghie ca să se roage împreună, ci îşi petrec timpul mai degrabă la casele de vacanţă de pe malul lacurilor sau în pădure la cules de ciuperci. Sunt îndrăgostiţi de ”tortura” lor tradiţională care poartă numele de ”saună” pe care o încununează la final, iarna, cu o baie în apele îngheţate ale celui mai apropiat lac. Citesc mult şi vorbesc puţin. Se află printre cele mai bogate popoare ale lumii, spun statisticile; sunt printre cei ce trăiesc cel mai bine, mai consemnează ele, şi tot ele, statisticile, ne spun că sunt printre cei înclinaţi cel mai adesea spre suicid. Cine să-i înţeleagă pe finlandezii aceştia? Ca să înţelegem această misterioasă naţie se pare că avem nevoie de un alt cod, o altă cheie.

Soarele de la miezul nopţii în Laponia
Soarele de la miezul nopţii în Laponia

La miezul nopţii, pe malul lacului Inari, soarele îşi arată capul la orizont. În Laponia soarele are obiceiuri ciudate… iarna, timp de trei luni îndelungate, dispare, în timp ce vara, cuprins poate de o justificată vinovăţie, nu merge deloc la culcare. Se coboară la orizont, seara, dar refuză să asfinţească. Iată cheia de acces care ne ajută să înţelegem Finlanda: soarele. Lumina. Culorile cerului. În Laponia am admirat uimitoare schimbări de o indescriptibilă frumuseţe ale cerului, uneori fără cea mai mică urmă de nor, lumini crepusculare magice, ireale. Iarna, cerul de deasupra Finlandei dăruieşte imagini unice, naşte din adâncurile lui nebănuite culori spectaculoase dansând pe o muzică celestă. Verde, albastru, portocaliu, roz… E aurora boreală! Un psalm începe cu aceste cuvinte: ”Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria”. Cerul în Finlanda slăveşte pe Dumnezeu. Natura întreagă în Finlanda e o liturghie perpetuă care îl slăveşte pe Creatorul său.

Claudio Bonafini

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.