Deseori auzeam diplomaţi europeni răstindu-se politic la Lună fiind deranjaţi că România a fost primită în Uniunea Europeană. Şi tare mă supăram în gândul meu. Deoarece am crezut şi cred că locul nostru ca ţară este acolo unde suntem. Este adevărat, ne mişcăm cam greoi, am scos pe piaţă şi viclenia autohtonă când a fost vorba de bani. Dar nici Europa cea mai Vestică nu prea are răbdare cu noi. Cu statele din Estul continentului. A acceptat forţa noastră de muncă de orice fel. De la intelectuali tineri şi bine pregătiţi la constructori, căpşunari ori îngrijitoare de bătrâni. Modestia noastră materială (să nu-i zic sărăcie) i-a împins pe români spre un trai mai bun. Pentru mulţi plecarea din ţară are un singur sens. Drum fără întoarcere. Numai că şi Europa cea mai Vestică are frământările ei. În ultimii ani, mai ales cancelarul Angela Merkel a vorbit despre „o Europă cu mai multe viteze, în care nu toate statele membre să participe la acelaşi nivel de integrare”. La Malta, în 3 februarie, cancelarul a venit cu ideea oficializării acestui proiect. După câte ştiu şi preşedintele nostru Klaus Iohannis a fost prezent dar nu ne-a spus, când a venit acasă, mare lucru despre acest aspect extrem de important în ceea ce ne priveşte. Orice om cu vederea bună îşi dădea seama că această stare de lucruri, Europa cu mai multe viteze, este o realitate. Una este Europa Franţei, a Spaniei chiar a Poloniei şi alta este Europa României. S-a cam tăcut pe această problemă dar acum se vede că aţa s-a subţiat fiind gata să se rupă. Doamna cancelar este pregătită pentru a oficializa acest proiect, în luna martie, la Roma, unde urmează să fie parafată o declaraţie privind viitorul Uniunii Europene după Brexit. Ideea îi cade ca o mănuşă doamnei cancelar deoarece îşi poate lămuri electoratul că a rezolvat situaţia statelor cu probleme din Estul Europei. Şi poate aspira la un nou mandat. Europa cu două viteze este îmbrăţişată de statele fondatoare ale Comunităţii Europene. Şi de toate statele din zona euro. L-am auzit pe domnul Juncker, preşedintele Comisiei Europene, că este de acord cu această schimbare la faţă a Europei: „Unde se poate, de ce nu am funcţiona mai diferenţiat”. Laolaltă ar trebui să fie toate statele Uniunii Europene în privinţa apărării. Am înţeles că se vrea ca statele din Europa cea Vestică, cele mai dezvoltate, să continue integrarea pe toate planurile pe când statele estice să fie alături numai cu bani pentru apărare. Cu alte cuvinte să cumpărăm armamentul produs în ţările din Europa cea vestică şi să nu luăm de la americani. Ni se spune că nu toate statele respectă valorile la care au aderat. Sunt vizate Polonia, Ungaria şi România. Zic cei cu schimbarea Europei: „de ce ar trebui contribuabilii europeni să verse zeci de miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii unor ţări ale căror guverne nesocotesc angajamentul pentru valorile statului de drept?” Cu ce rămânem după atâta optimism european? Apropierea de nivelul economic al Vestului se va restrânge pentru noi dar ni se asigură protecţia de niscaiva pericole. De unde pot veni ele? Până la ora când scriu aceste rânduri nu am aflat opinii ferme ale altor state. Se vrea o Europă condusă de Berlin. Singurii grecii cei datori Germaniei şi FMI (280 de miliarde de euro) au lăsat să se audă un strigăt: „Cine se joacă cu ideea unei zone euro cu două viteze, cu sciziuni şi diviziuni, se joacă cu focul”, a spus premierul grec. Cred că această viziune cu două viteze în Europa ne poate afecta mult. Deocamdată nu prea îmi dau seama ce efecte imediate dar şi pe termen lung va avea asupra României. Nimic despre fonduri europene, despre mişcarea persoanelor din Est spre Vest.
Duminică la Munchen va avea loc Conferinţa de Securitate unde se vor pune sub semnul întrebării relaţiile dintre Europa şi SUA. Nu prea ştim ce soartă i se va hotărî României. În aceste condiţii, România trebuie să aibă grijă de soarta ei. Da, vorba grecilor: jocul cu focul!
