Georgia surprinde, uimeşte, cucereşte. La Tbilisi, ca în întreaga ţară, noul şi vechiul se întrepătrund dând naştere unui întreg pe cât de original pe atât de imprevizibil. Străvechea Colchis, pământul pe care Iason a găsit mitica lână de aur, e un cameleon ce se schimbă de la o clipă la alta, un cameleon ce moţăie încă la picioarele acelui uriaş ce până nu multe decenii în urmă purta numele de Uniunea Sovietică. În regiunea de coastă Adjara clima este subtropicală şi în văile ei fertile se cultivă soiuri apreciate şi rare de struguri; la est, către Azerbaidjan, stepe fără sfârşit anunţă deja apropiata Asie Centrală. Simbol al regiunii muntoase Svaneti sunt însă anticele turnuri de apărare din piatră, refugiu pentru populaţie în tulburata epocă medievală. În satele din Svaneti turnurile sunt mai numeroase decât casele; Ushguli, care se ridică în inima catenei caucazice la 2.200 de metri deasupra nivelului mării, se spune că este satul aflat la cea mai mare altitudine din Europa, locuit tot timpul anului.
Ajungem acolo după patru ore de drum la bordul unui jeep cam ”obosit”, un drum ce străbate un peisaj spectaculos, total neadaptat însă pentru cei ce suferă de ameţeli. Munţii Caucaz sunt chip şi asemănare a mândrului şi războinicului popor care-i locuiesc: impunători, sălbatici, neliniştitori, fascinanţi. Obişnuit cu surâzătoarele văi din Alpi care mă întâmpină în fiecare vară cu o simfonie de balcoane înflorite, grădini îngrijite, sătucuri curate şi ordonate, descopăr în Caucazul georgian o lume mult mai spartană. Casele sunt aproape identice, asemănătoare unor cutii rectangulare din piatră gri, cu acoperiş de tablă; conducte de gaz inestetice, galbene şi roşii, moştenire din epoca sovietică, şerpuiesc de-a lungul străzilor aproape peste tot. Până şi Ramona trebuie să-şi reevalueze aici imaginea ei despre munte. Dulcele peisaj românesc din Maramureş, satele idilice, vechile bisericuţe de lemn sunt o amintire îndepărtată şi, în loc de porţile sculptate în lemn, minune a artei tradiţionale maramureşene, aici găsim doar porţi de fier ruginite care scârţâie lugubru. Şi totuşi, această lume spartană şi arhaică reuşeşte să ne fascineze. Multe dintre locuinţele aparent fără însemnătate din Svaneti sunt păstrătoare tăcute a unor moşteniri străvechi transmise din generaţie în generaţie. O fetiţă de unsprezece ani, la Ushguli, ne deschide uşa masivă a unei încăperi largi, puţin luminate care ascunde un inedit muzeu domestic: în penumbră se întrevăd porţi şi lăzi de zestre sculptate în lemn, obiecte de uz casnic, vatra casei, ieslea pentru animale. Mătuşa fetiţei, în faţa casei, ne cântă la un vechi instrument cu coarde.
Evul mediu pare că a supravieţuit până în zilele noastre, în uitatele sătucuri de munte din Georgia. Credinţa ortodoxă aici, în vechea Gruzie, e aproape de-o seamă cu creştinismul însuşi. Biserici antice şi moderne se pot vedea peste tot în ţară, dar niciuna nu are farmecul şi misterul Tsmindei Sameba, ridicată la peste două mii de metri altitudine nu departe de gheţurile eterne ale Caucazului. Tsminda Sameba e mai mult decât o biserică, e un altar închinat Dumnezeului creştin la care naţiunea se convertise încă de pe vremea când Roma mai venera zei ca Marte şi Jupiter.
Dac-ar fi să descriu într-o singură imagine Georgia totuşi nu aş alege spectaculoasa Tsminda Sameba, nici vreuna din operele de arhitectură futuristă cu care a împânzit ţara tânărul şi excentricul ex-preşedinte Saakashvili. Nu aş prefera nici turnurile medievale de piatră din Svaneti, nici caldul şi ”caraibicul” oraş Batumi, capitală a fertilei regiuni Adjara. Aş alege un alt tablou, bucolic şi nu prea: vaci care pasc liniştite în jurul unei mari fabrici ruseşti abandonate. Un tablou ce merită să fie revelat cu o detaliată atenţie, un tablou despre ale cărui semnificaţii vă voi vorbi data viitoare. (Va urma)
Claudio BONAFINI
