CSŞ 2 Baia Mare intră de azi, 22 martie şi pînă duminică, 26 martie, în lupta pentru calificarea la turneul final al juniorilor I. Turneul semifinal, Grupa a II-a, se va disputa la Turda, unde şase echipe se vor bate pentru unul din primele două locuri, calificante la turneul final. CSŞ 2 Baia Mare le va avea ca adversare pe grupările: CS Ştiinţa Municipal Bacău (locul 1 în Seria A), CSŞ Medgidia (locul 2 în Seria B), LPS Balaş Söter Buzău (locul 2 în Seria C), LPS Liceul Militar Mihai Viteazul Alba Iulia (locul 3 în Seria D) şi CSŞ Ploieşti (locul 3 în Seria E).
Programul echipei CSŞ 2 Baia Mare • Miercuri, 22 martie, ora 09.00 CS Ştiinţa Municipal Bacău – CSŞ 2 Baia Mare; Joi, 23 martie, ora 15.00 CSŞ 2 Baia Mare – LPS Mihai Viteazul Alba Iulia; Vineri, 24 martie, ora 11.00 CSŞ Medgidia – CSŞ 2 Baia Mare; Sîmbătă, 25 martie, ora 11.00 CSŞ 2 Baia Mare – CSŞ Ploieşti; Duminică, 26 martie, ora 09.00 LPS I. Balaş Soter Buzău – CSŞ 2 Baia Mare. Arbitrii turneului vor fi Constantin (B) / Gal (HR), Gurbina (CS) / Stanciu (CS) şi Popa (GL) / Toma (BR).






























