S-au împlinit în prima zi a anului în curs. În urmă cu un deceniu, evenimentul a fost considerat istoric, un mare succes politic şi social. Atunci, entuziasmul şi optimismul au risipit pesimismul şi scepticismul. Eurooptimiştii au sperat că aderarea va aduce în ţară prosperitate şi bunăstare. După anii petrecuţi în UE constatăm că planul de acasă nu s-a potrivit cu târgul din aşa-zisa mare familie europeană. Îndoielile şi dezamăgirile, odată cu trecerea timpului, nu au întârziat să apară. Într-un astfel de context, aurtorităţile aveau obligaţia să facă un bilanţ al stării naţiunii, să exprime un punct de vedere legat de avantajele obţinute pe seama aderării, să explice în ce măsură marile speranţe au devenit garanţii şi certitudini. În absenţa răspunsurilor oficiale, cetăţenilor interesaţi nu le rămâne decât să-şi formuleze propriile păreri mai mult sau mai puţin obiective. Nimeni nu contestă că eliminarea vizelor a fost pasul hotărâtor făcut spre aderarea ţării la UE. Măsura a oferit românilor şansa de a vedea la faţa locului rânduielile viitorilor parteneri europeni. Ce anume au învăţat din lucrurile lor bune este greu de spus şi de evaluat. Simultan, pasul a însemnat şi libera circulaţie a forţei de muncă în spaţiul european. Din motive economice, cu toate consecinţele lui, pline de riscuri, pe termen scurt fenomenul poate fi înţeles. Însă nu trebuie uitat că viitorul unei societăţi constă în resursa umană, bunul cel mai de preţ al oricărei naţiuni. Plecarea forţei de muncă tinere, indiferent de categoria socio-profesională, pe termen nedefinit, pentru ţară înseamnă o pierdere irecuperabilă. În plan economic, social şi politic, rezultatele acumulate se situează sub aşteptări. Încă din perioada preaderării, România spre Europa Unită a pornit cu stângul. La discuţiile purtate cu oficialii europeni mereu ne-am dus nepregătiţi şi cu temele nefăcute. În scopul aderării cu orice preţ, reprezentanţii noştri au fost negustori umili şi obedienţi, greşeală pentru care nu au dat socoteală. La vremea aceea, nu este exclus ca aceştia să fi pus mai presus alte interese decât ale ţării. Cine-şi vinde străinilor resursele naturale şi băncile este condamnat la slugărnicie în propria ţară. Economic am ajuns o naţiune lipsită de identitate şi personalitate. Nu am înţeles ce ne-a împiedecat ca la momentul potrivit, să ne alipim ţărilor din grupul de la Vişegrad, care au ştiut să-şi negocieze viitorul în UE. Presupusele conspiraţii orientate spre marginalizarea României sunt invenţii generate de incapacitatea tuturor guvernelor de a gestiona cum se cuvine treburile ţării. Liderii UE nu sunt vinovaţi că politicienii români nu ştiu în ce direcţie se îndreaptă România şi faptul că după aproape trei decenii încă nu au un proiect de ţară. Cu o creştere economică bazată pe consum şi importuri plătite din bani europeni (cum şi când vor veni nu se ştie) riscăm să păţim mai rău ca grecii. Fără investiţii masive, reindustrializare şi agricultură performantă, decalajele economice între membrii fondatori ai UE şi noii veniţi în continuare se vor accentua. Într-o Europă cu două sau mai multe viteze, România alături de Bulgaria vor rămâne „tabacherele plutonului”. Prestaţia europarlamentarilor români în favoarea României este modestă şi nerelevantă. Majoritatea au dispărut din peisaj, unii se ceartă şi vorbesc urât depre ţară, iar alţii când vin acasă bat câmpii în presă. Antrenaţi în dispute şi conflicte politice interne, politicienii noştri nu realizează că UE este obosită şi unele ţări dau semne de nervozitate. În ultimii ani, în Europa s-au creat condiţii favorabile renaşterii naţionalismului motivat şi promovat în rândul opiniei publice şi al politicienilor extremişti. Fenomenul poate pune în pericol unitatea Europei, motiv pentru care analiştii spun că UE are nevoie de reformare profundă, iar euroscepticii merg cu vorba şi gândul la dezmembrare. Un scenariu pesimist, de nedorit şi totuşi posibil de luat în seamă. Într-o astfel de situaţie, o întrebare nu poate fi evitată. În ce măsură România va fi pregătită să-şi primească, la o adică, cetăţenii obligaţi să revină pe meleagurile natale? Cu ce-i aşteaptă şi ce le poate oferi? Deocamdată cu nimic sau cel mult cu casa construită pe banii adunaţi în bejenie. Mie nu-mi rămâne decât să-l citez pe atipicul preşedinte american D. Trump: „Migraţia este o favoare, nu un drept”.
Prof. Vasile ILUŢ
