Manifestaţiile din februarie 2017 au mobilizat sute de mii de adepţi ai dreptei, sub sloganul „PSD, ciuma roşie!” Cine a imaginat această asociere de cuvinte a avut succes, dar nu credem că avem în societate şi în partide nici măcar reziduuri de marxism. Însă insulte urîte iată că apar!
La aproape 30 de ani după Revoluţie, lumea a uitat de comunism, abia ne aducem aminte de problemele din democraţia populară. Două generaţii au crescut nu cu Dumnezeu, ci cu Marx, fiind îndoctrinaţi – nu este o ruşine mai mare decît a îndoctrinaţilor de azi! Dictatura clasei muncitoare a degenerat din “vina” muncitorilor, ei refuzau să muncească, cu toate măsurile de forţă luate pentru a-i obliga să-şi facă norma şi planul.
Românii însă aflaseră că nivelul de trai al muncitorilor din Occident era cu mult mai mare, proletarul german avea autoturism – cel român îşi cumpăra bicicletă în rate. Noi trăiam în blocuri de beton cu pereţi subţiri, prin care se aude scîrţîitul patului din dormitorul vecin (dacă încă nu ai izolat peretele cu scîrţ). Idealul pentru muncitorii acelor ani era să fie muncitori în Vest. De aici a pornit totul, de la lipsa de angajament.
Cu toate că activistul de partid stătea în spatele muncitorilor şi-i împingea la muncă, aceştia lucrau tot de silă, preocuparea constantă fiind să facă ciubuc, pentru a-şi completa retribuţia. Omul nou era o utopie, muncitorii visau să emigreze, să fie şefi, nu subalterni, să dea ordine, nu să execute. În capitalism, problema fusese rezolvată prin negociere, ceea ce în comunism era imposibil. Lupta de clasă se manifesta prin subminarea economiei socialiste, făcută de muncitorii dezinteresaţi. Capitalismul a aplanat această problemă a cointeresării muncitorilor, prin sindicate. Partidul comunist căuta să rezolve mecanic aceste relaţii de muncă. Cele două părţi ale sistemului economic trebuie echilibrate (capitalul şi forţa de muncă), cea mai bună metodă este negocierea între sindicat şi patronat, iar partidele să fie arbitri între angajatori şi salariaţi. În această limită pot partidele să schimbe societatea prin reforme. Un partid unic nu poate să susţină cu forţa conştiinţa morală a societăţii.
Ceauşescu a făcut greşeli şi de marketing, exporta cu preţ mic produse ce încorporau muncă multă, fără să ia în calcul puterea managerului de a negocia. Cazul roşiilor româneşti ieftine şi bune la gust este relevant pentru eşecul exportului comunist. Teoria economică a lui Marx a făcut carieră, dar nu a reuşit să ridice nivelul de trai la un standard apropiat de al celor din Occident, ceea ce a dus la prăbuşirea comunismului. Au fost rezultate şi la noi, muncitorii aveau un prag de trai peste al ţăranilor, însă sărăcia nu a putut fi înlăturată, în anii ’80 lipsea mîncarea din magazine, practic hrana era traficată…
Şi în capitalism apar probleme, chiar şi în ţările de top. Nici în Occident nu există echilibru între capital şi forţa de muncă, mai ales pentru emigranţii care nu fac parte din sindicate. Dar societatea capitalistă se reformează mereu, reformele fiind stimulate de partidele politice aflate în competiţie electorală. Un partid unic nu va da soluţii viabile, doar Ceauşescu avea pretenţia că ideile sale sînt valabile fără negociere.
După 1989, au apărut partidele politice şi în 30 de ani şi-au clarificat ideologiile, procesul de decantare nu se opreşte, cele de stînga atrag sindicatele, cele de dreapta se apropie de patronate şi aşa jocul se joacă spre o conştiinţă morală, prin reforme succesive, înnoite mereu. Comunismul s-a impus cu sînge, iar violenţa (întemniţarea şi terorizarea celorlalţi politicieni) nu e bună. Aşa au făcut comuniştii, i-au băgat la închisoare pe Iuliu Maniu, Ilie Lazăr, Ion Mihalache… Aceasta este cea mai mare critică adusă comuniştilor, ciumelor roşii. Nu ar trebui să repetăm greşeala de a-i băga în temniţă pe politicieni, pe motive politice străvezii. Am repeta ca stat democrat greşeala făcută de statul comunist. Politica actuală trebuie făcută cu trei scopuri: munca şi capitalul să aibă valoare egală, serviciile publice şi sociale să fie susţinute de stat, venitul naţional să fie redistribuit. Dacă sîntem atenţi, acestea ne sînt priorităţile, nu altele!
