Fermierii de la APIA Tg. Lăpuş

0
757
La rînd pentru depunerea cererilor

Zilnic, aproape o sută de gospodari din satele lăpuşene depun cereri unice de plată la Centrul local Tg. Lăpuş – al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Maramureş. Cererile se depun în intervalul 1 martie – 15 mai 2017. Sînt primiţi de 10 specialişti, conduşi de pe ing, Găvrilă Cristurean.
Iată ce ne-a spus Irina Lazăr din satul Brebeni, comuna Cerneşti: “Io îs femeie văduvă, dar stăpînă încă de lucru. Împreună cu fiul meu, Leon, deţinem 4 ha de teren agricol pă care-l curăţăm în fiecare an, punem pă el cam tăt de ce avem nevoie, arăm, discuim şi sămănăm cartofi şi porumb mai ales. Avem şi o livadă cu pomni: pruni, meri, nuci, cireşi, nuci”.
Familia Dochiţa şi Ioan Hereş şi familia lor din Tg. Lăpuş deţin aproximativ 40 ha de teren agricol, arabil, păşuni fîneţe. Fermiera Dochiţa ne-a spus: “Nu lăsăm nelucrat nici un metru de pămînt. Suprafeţele le arăm şi semănăm, facem fîn pentru oi”.
Familia Mariana şi Ovidiu Hereş, tot din Tg. Lăpuş, lucrează 13 ha de teren pe care-l cultivă an de an. Iată ce ne-a spus fermiera Mariana: “Pe o mare suprafaţă de păşune, am constituit o turmă de aproape 400 de oi”.
Ing. Găvrilă Cristurean, şeful APIA Tg. Lăpuş, ne-a informat: “Pînă acum, din cei 3.921 de agricultori şi fermieri, au depus cereri peste 2.000. Acţiunea continuă”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.