La intrare în satul Cătălina, dinspre Baia Mare, dai de câţiva producători locali care îşi vând produsele obţinute în faţa porţii. Dacă unii preferă această formă de comerţ, deoarece nu li se rentează să meargă la piaţă cu câtă marfă au, alţii sunt obligaţi să procedeze aşa din cauză că la piaţă nu prea încap de aşa-zişii producători, adică afacerişti speculanţi.
În consecinţă, agricultorii îşi vând produsele obţinute cu trudă, peste an, în faţa porţii şi spun că le merge. Preţurile nu sunt mai mari ca într-un supermarket, spre exemplu, sau ca şi la piaţă, însă oamenii garantează pentru calitatea produselor comercializate, după cum ne spune Gheorghe Susa, producător din Cătălina: „Vindem ceapă, murături, hrean, păstăi, dulceaţă, compot. Toate produsele sunt naturale, faţă de cele găsite în magazine, că sunt puse ca pentru mine, doar mănânc şi eu din ele. Lumea cumpără, că sunt mai sănătoase produsele noastre. Se opresc trecătorii, şoferii care vin prin zonă, şi iau câte o ceapă, un borcan cu murături. Nu stau nici la rând ca la piaţă. Preţurile nu sunt mari: cinci lei e un borcan de castraveţi muraţi, ceapa e un leu legătura. Compotul este tot cinci lei borcanul, păstăile tot atâta, dar borcanul este mare, de 800 ml. Veniturile obţinute aşa sunt în plus, pe lângă pensie. Vedeţi că nu e uşor cu banii în ziua de azi”.
La piaţă nu au loc de bişniţari!
Omul are în spatele casei două solarii unde îşi produce legumele, dar cu multă muncă şi cheltuială. Nu poate să meargă la piaţă cu ele, din cauza comercianţilor de legume, speculanţi, care cumpără en-gros de la marii producători şi vând apoi mai departe, la preţuri mai mici decât îşi permit producătorii locali să o facă: „Am în spate în grădină două solarii şi ceapa e de acolo. La piaţă nu merg cu ele, că nu pot vinde de bişniţari. Ei merg şi le cumpără de la târg en-gros şi coboară cu produsele la piaţă. Eu, ca producător, dacă merg să vând nu pot de bişniţar, că el este toată ziua în piaţă şi îşi permite să aibă şi preţuri mult mai mici. Dar el nu a lucrat nimic pentru produsele vândute. Oricine cumpără de la mine, pot să le arăt şi grădina din spate, ca să vadă de unde provin produsele, că le facem noi. Momentan, cred că mai am ceapă verde, proaspătă, de încă vreo 600 de legături în solar. Săptămâna trecută am mai luat 150 de kilograme de ceapă, acolo sunt în şură, aşteaptă doar să le bag în pământ. Când o scot pe asta, cum bag următoarele cepe. Până vine vremea de plantat răsadurile de roşii şi de celelalte, creşte iar ceapa. Eu sper că voi vinde toată ceapa. Ieri, spre exemplu, am dat cam 200 de legături, aici la drum. Avem profit, dar şi munca e multă, cheltuiala e mare. Până nu demult plăteam inclusiv apa pentru irigaţie. Asta până mi-am făcut o fântână în grădină, dar şi aia m-a costat. Apoi mai este curentul consumat cu pompele care trag apa. Toate acestea sunt investiţii, bani. Dar dacă nu mişti nimic, nu faci. Dacă aştepţi să pice de sus, nu cade nimic. Nici măcar ploaia nu pică atunci când trebuie…”, a completat Gheorghe Susa. Peste drum de el, stă cu vânzările vecina lui, Iudita Bencze: „Eu sunt pensionară şi fac agricultură ca şi hobby în primul rând, dar şi pentru noi, că ştim ce mâncăm. Fiind numai eu şi cu soţul, producem mult mai mult decât consumăm, aşa că surplusul îl vindem aici, în faţa porţii. Avem trei copii, dar ei sunt plecaţi, pe aripile vântului, ca să spun aşa… Soţul mergea cândva la piaţă foarte mult, dar acum s-a îmbolnăvit şi e mai uşor aşa: ies eu aici în drum cu ce avem, peste consumul nostru şi câştigăm un ban în plus pentru a ne completa pensiile. Noi nu putem mânca atâta ceapă verde, câtă avem, şi cum trece bine, mai ales că a venit primăvara şi vin sărbătorile, atunci ce să facem cu ea? O vindem. Şi hreanul trece acum, în această perioadă. Gemurile se vând mai puţin, dar cumpără lumea şi din astea”.
