Pentru furt de cosmetice, percheziţii pentru destructurarea unui grup infracţional

0
486

Acţionând în cadrul unei cereri de comisie rogatorie, formulată de către autorităţile judiciare din Franţa, cu sprijinul Eurojust şi Europol, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, împreună cu poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale, ai Direcţiei Operaţiuni Speciale şi cei din Maramureş au efectuat 46 de percheziţii domiciliare, în 7 judeţe (Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Prahova, Brăila, Timiş, Bihor, Satu Mare) şi municipiul Bucureşti, pentru destructurarea unui grup infracţional, format din 28 de persoane care ar fi sustras bunuri din camioane, aflate în parcări de pe teritoriul U.E. Numai din Franţa ar fi fost furate produse cosmetice de peste 3,5 milioane euro. 14 mandate europene de arestare au fost puse în aplicare.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada anilor 2015-2017, membrii grupului au săvârşit mai multe infracţiuni de furt calificat, pe teritoriul Franţei, respectiv au sustras, din mai multe autotrenuri, produse cosmetice de lux.
Ca metodă de operare, membrii grupului identificau autovehicule, care transportau bunuri, pentru diferite firme de produse cosmetice. Odată identificate, suspecţii montau pe acestea dispozitive de urmărire. Ulterior, urmăreau autovehiculele încărcate cu produse cosmetice şi, în perioadele în care acestea staţionau, în diferite parcări, profitând de neatenţia şoferilor, sustrăgeau marfa din autovehicule, folosindu-se de diferite dispozitive de tăiere. Produsele sustrase erau, ulterior, transportate pe teritoriul altor ţări şi comercializate.
Prejudiciul se ridică la aproximativ 2 milioane de euro. Membrii grupului au săvârşit acelaşi gen de infracţiuni şi în Germania, Belgia, Olanda, Italia şi Polonia, valoare prejudiciului cauzat în aceste ţări fiind în curs de stabilire.
În urma percheziţiilor au fost ridicate parfumuri, produse electronice, telefoane mobile şi documente.
În cauză au fost emise 9 mandate europene de arestare. Alţi 7 membri ai grupării au fost arestaţi în străinătate (2 în Franţa, 2 în Germania, 2 în Italia şi unul în Belgia).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.