Plenul Consiliului Judeţean Maramureş a aprobat repartizarea pe destinaţii a sumei de 1.500 mii lei din bugetul propriu al judeţului Maramureş pentru domeniul ”cultură”. Aceste sume se repartizează pe două direcţii, respectiv finanţarea nerambursabilă din bugetul judeţean a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale conform Ghidului solicitantului, dar şi alocarea sumelor pentru acţiunile culturale prioritare ale Consiliului judeţean Maramureş, pe baza propunerilor făcute de Comisia de învăţământ, cultură, culte şi patrimoniul cultural. Astfel, suma de 770.000 lei a fost direcţionată pentru acţiunile culturale prioritare, iar 730.000 lei vor fi direcţionaţi pentru ”Centenarul Marii Uniri” şi pentru susţinerea financiară a altor acţiuni culturale, în baza cererilor depuse pe Ghidului de finanţare pentru domeniul cultură. Pentru organizarea ”Zilelor Maramureşului”, în perioada 18-23 mai 2017, ediţia a III-a, suma alocată este de 150.000 de lei şi va fi utilizată din rezerva bugetară constituită la dispoziţia CJ.
(A.B.M.)




























Felicitari pt. tot cea ce face-ti pt. Maramureseni nostri domnule presedinte,continu-i cu idea de pana acum un an,am cerut primarului,consiliului judetean acordul, sustinerea financiara de pt. a aduce un mijloc de relaxare pt.toti oameni de rand si nu numai ai celor din BAIA MARE si nu numai cu renumitul ;;DANT LA SURA;; acest spectacol de relaxare poate fi 1.2 ori pe luna in afara de zilele de post de marile sarbatori CRACIUN;PASTE;SF:MARIE;adresa a fost facuta de catr-e As.de Cultura a Rromilor din Romania Cheudeana,reprezentata de Eugen Serban,singurul care mi-a raspuns era domnul Prefect ROHIAN,care nu-i revenea in atributiuni pt. finantare acest tim de activitate.
Sper ca acest tanar consiliu cu consilieri de omenie se vor gandi si pt. oameni de rand sa se poata relaxa si ei,multumesc pt. atentia acordata