Bani pentru şcoala ta

0
717

A cincea ediţie a competiţiei naţionale de educaţie financiară Bani pentru şcoala ta aduce din nou finanţări de până la 10.000 de euro pentru liceele din România.
Elevii de liceu cu vârste peste 15 ani, dar şi absolvenţi, profesori, părinţi şi alţi susţinători ai unităţilor de învăţământ pot câştiga pentru şcolile lor finanţări de până la 10.000 de euro, dacă urmează, în perioada 24 aprilie-28 mai 2017, trainingul online gratuit de educaţie financiară, disponibil pe site-ul competiţiei: www.banipentruscoalata.ro. Instituţia de învăţământ cu cel mai mare număr de susţinători va beneficia de un premiu constând într-o sumă în euro egală cu numărul acestora, în limita a 10.000 de euro. De asemenea, vor primi premii şi primele trei şcoli care vor atrage primii 1.000 susţinători fiecare. Premiile vor fi folosite exclusiv pentru modernizarea şcolilor, dotarea laboratoarelor, a claselor, achiziţia de echipamente sau de resurse educaţionale. Validarea instituţiilor de învăţământ câştigătoare va avea loc în perioada 29-31 mai 2017. Competiţia Bani pentru şcoala ta™ este organizată de Junior Achievement (JA) România. În ediţia precedentă, peste 50.000 de elevi, profesori, părinţi şi alţi membri ai comunităţilor locale au participat la această competiţie şi au avut acces la informaţii esenţiale despre bugetul personal, venituri, cheltuieli, investiţii şi relaţia cu banca, dar şi despre eCommerce, drepturile celor care cumpără online, securitatea în mediul online, taxe şi impozite. Mai multe informaţii despre competiţie, traininguri, premiu şi regulament de participare găsiţi pe www.banipentruscoalata.ro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.