Întîlnire cu fiii satului din Strîmtura

0
1519
Primarul Ioan Pasere şi invitaţii săi

Sute de credincioşi au participat la hramul bisericii ortodoxe din comuna Strîmtura, cu participarea preotului arhimandrit Timotei Bel, exarhul mănăstirilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. Delegaţia bisericească a fost primită de către prim-coratorul bisericii, care este şi primarul comunei, ing. Ioan Pasere, şi de către preotul paroh al bisericii, dr. Marius Covalcic. În altarul de vară, s-au distins prin evlavie slujbele şi rugăciunile tămăduitoare de suflete, oficiate de un sobor de 16 preoţi, împreună cu protopopul de Sighet, Vasile Aurel Pop. Rostirea cuvintelor de învăţătură de către exarhul Timotei Bel a impresionat poporul. S-au făcut împărtăşiri şi cuminecări, iar în final, Otpusul şi miruirea creştinilor. La sfintele slujbe a răspuns Corul de copii de la cateheză, pregătiţi de către prof. Gheorghe Tăut de la Şcoala gimnazială nr. 1 din Strîmtura.
După-amiază, într-o atmosferă de sărbătoare, pe stadionul „Luceafărul” (cu nocturnă, gazon sintetic şi tribune), pe scena în aer liber, localnicii şi sute de cetăţeni veniţi de pe Văile Izei, Marei şi Cosăului, din ţară şi de peste hotare, s-a desfăşurat întîlnirea cu fiii satului, urmată de un regal folcloric de neuitat. Organizarea a fost făcută de Consiliul local şi Primăria comunei Strîmtura, cu susţinerea Consiliului Judeţean Maramureş, în colaborare cu Asociaţia culturală „Petreuşii” din Baia Mare. Manifestările au demarat cu parada portului popular, pe 500 m, la care au participat strîmtureni, călăreţi, trîmbiţaşi şi cetăţeni din satele aparţinătoare, Slătioara şi Glod, îmbrăcaţi în costume populare. Au fost prezente personalităţi administrative din judeţul Maramureş: preşedintele Asociaţiei primarilor, Emilian Pop; consilierul judeţean Călin Ştefan Pop; primarii din comunele Bogdan Vodă, Onceşti şi Săcălăşeni. Ing.

Ansamblul de copii „Coconii Izei”
Ansamblul de copii „Coconii Izei”

Ioan Pasere primarul comunei Strîmtura, a spus: „Am reuşit să concretizăm această sărbătoare a comunei, ce va fi permanentizată. Fii ai satului de pretutindeni, cu toţii ne-am dat întîlnire în locul copilăriei, cu amintirile şi locuitorii care trăiesc şi muncesc aici, unde au făcut primii paşi, au învăţat primele slove ale abecedarului, au deprins primele jocuri şi au închegat primele şi poate cele mai trainice prietenii. Această sărbătoare a satului s-a dorit să fie o bucurie a revederii. Depănăm amin­tiri despre bucuriile şi încercările vieţii, schimbăm impresii, experienţe, petrecem ore fericite din viaţa noastră, care trece tot mai grăbită…”
Iubitorii de folclor, spectatorii şi prietenii, fiii satului din Strîmtura, au avut la dispoziţie o întreagă după-amiază de duminică, într-o atmosferă de sărbătoare, cu voie bună.

Ştefan şi Andrei Petreuş
Ştefan şi Andrei Petreuş

Spectacolul folcloric a fost susţinut de interpreţi populari din zonă şi nu numai. Georgiana Lobonţ, colaboratoare la HORA-TV, i-a prezentat pe rapsozii populari Ştefan şi Andrei Petreuş, care au cîntat “Cine scutură roua,/ Feciorii dimineaţa/ Cînd se-ntorc de la mîndra”, sau “Atîta horincă-oi be,/ Ştiu că n-oi muri de ie, / De horincă n-oi muri,/ Că o beu tăţi oamenii”. Sau „Pîntru mîndra din Ieud,/ Trec pîn’ apă, nu mă ud, / Pîntru mîndra din Botiza,/ De tri ori am trecut Iza. / Num-o dată de-oi mai tre’, /Tătă Botiza-i a me’”. Pe scenă au urcat apoi soliştii: Felix Galan, Vasile Coca, Voichiţa Nemeş, Ioan Sas, Maria Mihali, Mihai şi Mihăiţă Chiş, Ionuţ Bledea şi Diana Cârlig, Ileana Matus, Anghelina Timiş, Ion, Ionuc şi Andreea Ivanciuc, Soţii Orza, Aida Lihet, Anişoara Rad, Soţii Nemeş, Nuţu Leordan şi Alexandru Pop. S-au schimbat zonele folclorice cu Georgiana Lobonţ, Radu Pop, Vasile Pop şi Florica Bote. Nu s-au lăsat mai prejos corul Şcolii gimnaziale din Strîmtura şi ansamblul folcloric de copii “Coconii Izei”, prof. instructori Gheorghe Tăut şi Gheorghe Hîrb, care au atras atenţia tuturora. Finalul a fost incandescent, cu trupa „Daggu Project”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.