Actualul sistem de gestionare a fondurilor de vînătoare şi pescuit este lăsat de stat la voia asociaţiilor de vînători şi pescari. Fie Ministerul Pădurilor reia controlul asupra acestei mari bogăţii naturale naţionale, fie o lasă în administrarea consiliilor locale!
Eliberarea autorizaţiei de vînătoare a fost cedată de stat în favoarea asociaţiilor de vînători, iar mistreţul împuşcat este crotaliat tot de vînători – lipsa aceasta de feed-back trebuie stopată. Statul a abandonat controlul efectiv asupra vînatului din fondurile silvestre, campestre şi de alte tipuri şi a peştilor şi a altor vietăţi din apele curgătoare şi stătătoare, mulţumindu-se cu supravegherea bilanţieră. Sistemul a rămas moştenire de pe vremea democraţiei populare, cînd totul era al poporului, prin … reprezentanţii săi.
Vînătoarea este o îndeletnicire exclusivistă, o altă soluţie mai ieftină de a procura carne ecologică nu există. Unii spun că vînătoarea ar fi un sport, însă avem îndoieli că e ceva sportiv în a lăsa mistreţii să distrugă culturile agricole, iar atunci cînd sînt graşi să-i împuşti. După mintea noastră, vînătoarea se practică pentru a proteja culturile agricole şi turmele de animale aflate la păşunat, nicidecum invers. Ţăranii nu cultivă cartofi, cereale, furaje, legume, fructe pentru a hrăni animalele sălbatice! În mod normal, administratorii fondurilor de vînătoare ar trebui să suporte pagubele făcute de animalele sălbatice în culturi. Este absurd să le ceri agricultorilor să-şi înconjoare culturile cu gard solid, de vreme ce pînă acum n-au fost probleme, ci doar de cînd avem această lege permisivă a vînătorii, dată în favoarea vînătorilor şi în defavoarea agricultorilor şi a proprietarilor de terenuri agricole şi forestiere.
Ar trebui să urmăm exemplul altor ţări, fără să repetăm greşelile lor. Multe specii de animale sălbatice au dispărut din ţările occidentale, în urma vînării fără control, fără un cod etic al vînătorului, care să lase animalului valoros şanse să scape. Problema protejării patrimoniului natural nu-i doar a noastră, ci şi a altora. După ce pescarii din ţările occidentale au vînat în exces balenele şi caşaloţii din oceane, în 1986 au fost stopaţi. Britanicii au interzis vînătoarea de vulpi, pentru că era un sport prea crud. Nici românii nu s-au purtat mai bine faţă de animalele sălbatice, au dispărut multe specii, altele sînt pe cale de dispariţie, fauna sălbatică se retrage din ce în ce mai mult, nici noi nu mai avem zimbri şi castori în sălbăticie, iar alte specii sînt pe cale de dispariţie: vidra, hermelina, jderul, viezurele… Poluarea apelor a distrus diversitatea, unde sînt peştii, racii, ţiparii pe care în copilărie îi prindeam cu mîna de sub pietre şi din mîlul bălţii (racii şi-au lăsat al doilea nume în dicţionarul bolilor neoplazice). Natura a fost înlocuită de cultură, înmulţirea oamenilor „civilizaţi” duce la dispariţia animalelor. Soluţia parcurilor naturale doar amînă extincţia, mai de folos ar fi interzicerea vînătorii şi a pescuitului, combinată cu o protecţie extinsă a mediului.
Ţăranii se plîng de atacul mistreţilor în culturi (Parlamentul, format 80% din „vînători”, se face surd!), reclamă că înmulţirea este efectul intervenţiei vînătorilor în ecosistem, prin hrănire, de parcă mistreţii ar fi animale domestice, iar pădurea, o crescătorie, o „fabrică” de carne ecologică. Dacă hrăneşti mistreţul cu soia modificată genetic, carnea nu va fi ecologică! Unele asociaţii au transformat pădurea în ţarc de îngrăşare şi de hibridare a mistreţilor cu porci domestici. Alţii reproduc şi îngraşă cerbi lopătari. Aceşti „vînători” iresponsabili ştiinţific pun în pericol patrimoniul genetic al faunei sălbatice şi e de datoria statului să readucă respectul pentru mediu ca normă legală şi apărată de justiţie.
Ministerul Pădurilor şi al Mediului este o suprastructură fără picioare în teritoriu, ceea ce favorizează braconajul în fel şi chip, în loc de protecţie. Fondurile de vînătoare ar trebui să fie administrate de proprietarii de terenuri (păduri, păşuni, fîneţe, acoperite de apă). În ţările dinspre Vest, aşa este legea şi aşa am dori să fie şi la noi. Iar statul în pădurile sale să transforme activitatea de recoltare a vînatului în circuit economic (turistic).
