Nu e prima dată când constat că pentru a afla adevărul despre tine bine ar fi să iei seamă la ce spun alţii. Nu pentru a face neapărat o religie din afirmaţiile lor, la urma urmei sunt şi ei oameni subiectivi, pot cuprinde în amestec şi bune şi rele, adevăruri şi vorbe de complezenţă. Eu însă plec de la ideea că, în dorinţa de a ne şti mai bine cum arătăm, oglinda străină nu ne prinde rău.
Pentru a lămuri mai bine lucrurile, amintesc ceva bine ştiut: ne vorbim de rău noi pe noi pe toate drumurile, cu orice ocazie. Dacă găsim adesea vorbe potrivite pentru a-i înţelege şi lăuda pe unguri, polonezi sau pe bulgari, când vine vorba de spaţiul carpato-dunăreano-pontic apelăm la expresia: Ca la noi la nimeni. Adică: mai rău de atât nu se poate! Motiv pentru care am căutat şi la spusele altora despre noi. Mi s-a ivit recent o ocazie: vizita la Bucureşti a domnului Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.
Au trecut zece ani de la admiterea noastră în Uniunea Europeană. Domnul Juncker era în acel moment premierul unuia din statele fondatoare ale Comunităţii europene, Luxemburg, calitate în care şi-a pus semnătura pe paşaportul nostru de acces în UE. L-am urmărit cu interes pe traseul său printre oficialităţile româneşti, în depoziţiile oficiale, în mass-media. Ţinută de înalt nivel: protocolar, elegant, retoric cu staif. Predominante sunt în exprimările sale cuvintele frumoase, bine alese şi atent dirijate către locul unde face cel mai bine ascultătorului avut în vedere: inima românului. A luat-o de departe, mărturisindu-se participant la povestea europeană a României de la început şi pe tot parcursul până astăzi. A caracterizat acest demers pan-european românesc: „o poveste de dragoste”. Numeşte, într-un interviu, pe care îl am la îndemână, momentul semnării Tratatului nostru de aderare din 2005 ,,unul din momentele de care am fost cel mai mândru în viaţa mea”. Domnul preşedinte al Comisiei Europene nu ezită să răspundă afirmativ la întrebarea: A meritat pentru români eforturile impuse de aderare (şi noi ştim bine cât de mari au fost). Da, fără echivoc!, afirmă înaltul demnitar european. Spre deosebire de ce ar fi răspuns unii dintre noi…
Se argumentează. Evocă creşterea economică a României în ultimul deceniu, faptul că şomajul, sărăcia şi excluziunea socială s-au situat pe o tendinţă descendentă, subliniază investiţiile de miliarde de euro în România, ceea ce a condus la apariţia a peste 50 de mii de locuri de muncă, face trimitere la reformele realizate în ţara noastră privind piaţa muncii, administraţia publică, educaţia şi politica socială. Ne reaminteşte schimbările la vedere: dreptul de a călători, de a studia, de a trăi, de a se pensiona oriunde în Europa. O afirmaţie de final: rezultatele pozitive ale procesului de aderare şi nu doar în interiorul deceniului de apartenenţă la UE sunt de netăgăduit. În sprijinul acestei ziceri sunt aduse, la fel, accentele lămuritoare: economia României atinge 60% din media europeană în ce priveşte produsul intern brut pe locuitor (în 2006, era de 38%); investiţiile străine s-au dublat; salariul mediu a crescut considerabil. În perioada amintită, destul de dificilă sub aspectul vitezei de absorbţie a fondurilor europene, rezultă un câştig net între anii 2007 şi 2016 de peste 26 de miliarde euro. Transcriu cuvintele domnului Juncker: ,,Toate acestea reprezintă realizări remarcabile într-o perioadă de timp atât de scurtă, iar lista va fi tot mai mare în deceniile următoare”.
Mă simt dator să-i mulţumesc domnului preşedinte al Comisiei Europene pentru calităţile de dascăl înnăscut, care ştie că pentru premiantul clasei găsesc toţi cuvântul potrivit să-l laude, în vreme ce la elevul silitor de la mijlocul catalogului ajung mai greu şi din puţine părţi vorbe de încurajare. Domnia sa nu trece cu vederea câte mai avem de făcut. Dar o spune cu acelaşi ton optimist. Da, mingea este în continuare în terenul nostru. Aşadar, să muncim zi de zi.
Ne aşteaptă un examen dificil, ca un fel de campionat european, pe care nu doar că noi suntem desemnaţi să-l organizăm, dar trebuie, cu orice preţ, să-l şi câştigăm. Vom avea preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în 2019. ,,Va fi o mare provocare şi o oportunitate, având în vedere că se va consuma la momentul în care se constituie un nou Parlament European şi o nouă Comisie Europeană, după alegerile din 2019”. Un test de cea mai înaltă dificultate, pe care ne doreşte să-l trecem cu bine. Şi ne aminteşte că nu suntem singuri: putem conta pe sprijinul său, pe susţinerea Comisiei Europene. Ne putem simţi înconjuraţi de oameni de bine.
Nicolae BUD
