Musca cepei (Hylemia antiqua Meig.) Gen. I, musca usturoiului (Suillia lurida Meig.), tripsul comun (Thrips tabaci) şi mana cepei (Peronospora destructor Berk.), pot cauza pierderi importante în culturile de ceapă şi usturoi.
Musca cepei atacă un mare număr de specii de plante din familia Liliaceae, dar pagubele cele mai însemnate sînt înregistrate la culturile de ceapă şi usturoi. Larvele din prima generaţie atacă frunzele şi bulbii în curs de formare, iar cele din generaţia a doua atacă numai bulbii. Plantele atacate au frunzele îngălbenite, apoi se veştejesc şi în final se usucă.
Musca usturoiului atacă diferite specii de plante din familia Liliaceae, dar produce mari pagube în culturile de usturoi şi ceapă înfiinţate în toamnă. Plantele atacate stagnează în creştere, frunza centrală se răsuceşte, iar celelalte frunze se îngălbenesc şi se usucă. Bulbii putrezesc parţial sau total. Plantele atacate dau o producţie de calitate inferioară, iar productivitatea poate fi diminuată cu pînă la 50%.
Tripsul comun este considerat un dăunător foarte periculos, atacînd foarte multe plante cultivate în cîmp şi în sere, dar produce pagube mari culturilor de tomate, ardei, vinete, castraveţi, ceapă, cartof, plante ornamentale. Daunele sînt produse de adulţi şi larve, preferînd partea inferioară a frunzelor, lăstarii şi florile. În zonele afectate, apar pete de culoare galben-cenuşiu, în special de-a lungul nervurilor, plantele stagnează în creştere, se debilitează, se îngălbenesc şi la urmă se usucă.
Pentru protecţia culturilor de ceapă şi usturoi, se recomandă 2 tratamente fitosanitare de prevenire şi combatere, utilizînd la alegere una din următoarele reţete: 1. ACTARA 25 WG 0,02% sau NOVADIM PROGRESS 0,1% + ALCUPRAL 50 PU 0,5% sau RIDOMIL GOLD PLUS 42,5 0,3% + ADJUVANT; 2. KARATE ZEON 0,02% sau FASTAC 10 EC 0,02% + DITHAME M45 0,2% SAU FOLPAN 80 WDG 0,15% + ADJUVANT; 3. MOSPILAN 20 SG/SP 0,25% + ALIETTE 80WG 0,2% sau ANTRACOL 70 WP 0,25% + ADJUVANT. 4. NOVADIM PROGRESS 0,2% sau CALYPSO 480 SC 0,02% + ORTIVA 250 SC0,075% + ADJUVANT.
Perioada optimă de tratament: 26-31 mai 2017 şi după 8-12 zile.
Ceapa pentru consum în stare verde se poate consuma doar la 18-20 zile după ultimul tratament. Nu se vor trata culturile de ceapă pentru stufat.
Ne-a informat dr. ing. Melania OLTEAN.
































Cu schema asta am pirdut toată ceapa si usturoiul.