În general, economiştii cunosc fenomenul de subordonare a economiei la legităţile care o guvernează, între care aceea a fluctuaţiilor perpetue creştere – apogeu – descreştere – criză este mai mult decât consacrată. Acceptând ca viabile oscilaţiile care se produc în economie, nu trebuie să mire pe nimeni că, după o perioadă de timp în care aceasta duduie, va urma o alta în care va gâfâi. Perioada dintre momentul în care economia se sufocă şi cel în care duduie se numeşte creşterea economică.
Factorii determinanţi ai creşterii economice sunt legaţi de capitalul uman, tehnic şi financiar, care acţionează eficient atunci când are loc o scădere a presiunii fiscale. Succesiunea logică a dezvoltării economice este următoarea: capitalul (financiar) este investit, investiţiile creează locuri de muncă, angajaţii câştigă mai mult, consumul creşte pe măsura câştigului, sporind astfel cererea de bunuri pe piaţă, antreprenorii răspund cu noi cantităţi de bunuri care le aduc profituri mai mari, profiturile le re-investesc în tehnologie, tehnologia asigură o producţie mai mare, ceea ce pentru stat înseamnă mai multe impozite, mai multe investiţii publice, noi locuri de muncă, angajaţii câştigă mai mult…
Câtă vreme poate funcţiona acest carusel? Atâta vreme cât fiecare dintre rotiţele sistemului funcţionează într-un echilibru perfect. Este suficient ca una dintre ele să scârţâie şi să nu se mai învârtească în acelaşi ritm şi toate celelalte se vor deregla, pe principiul domino-ului, trimiţând economia în… criză.
Se poate observa că, noţiunea de investiţie apare la fiecare verigă a mecanismului economic. Istoria economică ne-a demonstrat cât se poate de limpede că nu toate investiţiile sunt sustenabile, nu toate sunt de cursă lungă, unele pot deveni o verigă slabă. Spre exemplu, investiţia în bunuri de consum contribuie la creşterea consumului, fiind utilă pe termene scurte, dar total ineficientă pe termene medii şi lungi. Să ne amintim că, în perioada 2005 – 2008, piaţa imobiliară a înregistrat un boom, o creştere fără precedent, timp în care guvernanţii noştri se lăudau despre cum duduie economia! Avântul luat de economie i-a cuprins şi pe diriguitorii statului, care n-au reuşit să-i pună frână şi maşinăria economică a cam luat-o pe arătură.
La noi, românii, percepţia faţă de piaţa imobiliară este diferită faţă de cea din vestul Europei, pentru care tare ne place să cădem în admiraţie! Noi avem ceva special faţă de ei: febra proprietăţii! Doamne, ce ne mai place să fim proprietari de căşi! Se ştie că, proprietatea imobiliară generează costuri suplimentare (de întreţinere), care duc la reducerea consumului general de bunuri, angrenând scăderea cererii agregate de pe piaţă, din cauza decapitalizării proprietarilor. Cumperi o casă, o modernizezi, o mobilezi şi… rămâi fără bani! Dacă toate acestea se derulează pe fondul creşterii îndatorării (şi aşa se întâmplă de obicei!), din banii pe care-i câştigă, salariatul nostru abia că se mai descurcă de la o lună la alta, după ce plăteşte ratele la bancă. Dar, este el apropritar? Este. Are ditamai căsoiul? Are. Se minunează trecătorii? Hm! Rămâne ca apropritarul să-şi numere feliile de parizer, iar trecătorii pot zice şi wow!
Încurajarea unei astfel de direcţii întru dezvoltarea economică, dublată de creşterile salariale haotice şi ajutoarele sociale fără productivitate, vor determina duduitul economiei pentru o perioadă scurtă, apoi se va sufoca şi va ceda cursa.
Investiţiile de cursă lungă, sunt acelea făcute în oameni şi tehnologie. Investeşte în oameni este, din nefericire, doar o lozincă searbădă, folosită într-un limbaj de lemn de care nu mai scăpăm odată! Ce investim în oameni: promisiuni deşarte în scop de manipulare?! Noi, românii, trăim din plin în viitor: vom face, vom construi, vom finanţa, vom investi, vom asigura, vom… Poate că n-ar fi rău să mai trăim şi în prezent, capabili de a evalua trecutul: am făcut, am dres, am investit, am educat, am…
Tehnologia înseamnă, oare, a rămâne tot la hârleţ şi târnăcop? Vrem industrie avansată, competitivă cu cea din vest, dar fără infrastructură de autostrăzi şi drumuri rapide? Mă îndoiesc că se poate! Nu-i prea departe momentul în care circulaţia din România, în ritmul actual de creştere, va paraliza economia.
Ca o sugestie, o primă investiţie ar fi într-un ceas mare cât Catedrala Neamului, aşezat pe Palatul Parlamentului, întru deşteptarea aleşilor. Poate că, în ultimul ceas vor pricepe un lucru deosebit de simplu şi deosebit de eficient: fără oameni educaţi şi instruiţi, naţia română se va afla mereu la cheremul acelora care ştiu ce înseamnă educaţia şi instruirea.
Conf. univ. dr. ec. Vasile BÎRLE
