Secretarii UAT-urilor, instruiţi cum să folosească Sistemul de Management al Documentelor Electronice

0
339

Ieri, la Palatul Administrativ din Baia Mare a avut loc şedinţa lunară cu secretarii unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Maramureş.
Primul punct pe ordinea de zi s-a referit la prezentarea felului în care va funcţiona Sistemul de Management al Documentelor Electronice, program de comunicare a hotărârilor emise de consiliile locale şi a dispoziţiilor de primari care va putea fi vizualizat pe site-ul Instituţiei Prefectului. Sistemul a fost prezentat de prefectul Sebastian Mihai Lupuţ şi de reprezentantul firmei care l-a realizat. Programul permite arhivarea electronică a documentelor, dar în continuare acestea vor fi comunicate de către primării şi în format tipărit, aşa cum prevede legea. Documentele vor fi scanate în original şi încărcate în program ca un simplu e-mail. Arhiva va fi structurată pe domenii. Programul va permite o mai bună gestionare a documentelor şi un control al verificării lor. Documentele vor trebui încărcate în aceleaşi termene prevăzute de lege: 5 zile pentru dispoziţiile emise de primar şi 10 zile pentru hotărârile consiliilor locale. Primăriile şi Instituţia Prefectului vor lucra în acest sistem începând cu luna iulie.
Aurica Todoran, reprezentanta Autorităţii Electorale Permanente, a tras un semnal de alarmă cu privire la anumite probleme constatate în urma controalelor desfăşurate în 14 unităţi administrativ-teritoriale din Maramureş. Astfel, le-a transmis secretarilor să respecte termenul legal de 48 de ore de radiere a persoanelor decedate din Registrul electoral şi termenul de 24 de ore de radiere din Registrul electoral a persoanelor cărora li s-a interzis, prin sentinţă judecătorească, dreptul de a alege sau de a fi ales. De asemenea, le-a cerut secretarilor să aibă la îndemână listele electorale complementare, semnate de primar şi de secretar, acolo unde acestea există. AEP urmează să desfăşoare controale în Bârsana, Strâmtura, Săliştea de Sus, Dragomireşti, Cavnic şi Sighetu Marmaţiei.
Rodica Pop, şefa Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului, a prezentat  noutăţi legislative şi adrese primite în ultimul timp. Au fost oferite detalii referitoare la Ordinul preşedintelui ANCPI 448/2017 privind Registrul electronic naţional al nomenclatorului stradal, dar şi două adrese din partea Agenţiei Domeniilor Statului privind terenurile administrate de aceasta. (a.g.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.